Nicușor Dan explică haosul din trafic, după începerea lucrărilor la Podul Grant: Azi s-a circulat mult mai bine

Data actualizării: Data publicării:
BUCURESTI - PRIMAR GENERAL - ACTIUNE DE CONTROL - CLADIRE FARA A
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei. Inquam Photos / George Călin

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, marţi, că a discutat cu Poliţia Naţională şi cu Poliţia Locală pentru a remedia haosul în traficul din București după închiderea Podului Grant. „Astăzi s-a circulat mai bine decât ieri şi îmbunătăţim”, a spus edilul, care a precizat că cel mai probabil lucrările vor fi  finalizate în luna martie a anului viitor.

Nicuşor Dan a fost întrebat de ce lucrările la Podul Grant nu au fost realizate vara, când traficul era mai puţin intens, având în vedere că de două zile, de când s-a închis circulaţia în acea zonă, s-a creat aglomeraţie.

„Acolo a fost o condiţionare pentru a lucra vara, a fost o condiţionare dată de CFR, pentru că pe anumite tronsoane trebuie să opreşti curentul electric ca să funcţionezi. Pe perioada verii trenurile circulă de la o oră foarte devreme până la o oră foarte târzie şi atunci ar fi fost ineficient să opreşti pentru câteva ore numai, şi ăsta a fost motivul. Noi am lucrat în vară, dar am lucrat pe bretelele care nu erau conexate cu problema de linii de tren, linii de curent pentru tren. Azi s-a circulat mult mai bine decât ieri pentru că am avut o şedinţă şi cu Poliţia Naţională şi cu Poliţia noastră Locală şi cu poliţiile locale de la sectoarele 1 şi 6 şi astăzi s-a circulat mai bine decât ieri şi îmbunătăţim, adică vedem care sunt intersecţiile de conflict şi cu poliţie rutieră sau locală încercam să fluidizăm”, a spus Nicuşor Dan la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres. 

El a mai spus că estimează, dacă se lucrează pe două benzi în acelaşi timp, că aceste lucrări vor fi finalizate în luna martie.

„Dacă lucrăm pe două benzi, aşa cum am pornit, constructorul promite luna martie. Dacă nu o să reuşim să lucrăm cu condiţiile astea de trafic şi va trebui să lucrăm o bandă, să permitem circulaţia pe o bandă şi după aceea pe cealaltă bandă, asta poate să dureze 10-11 luni. Eu sper să reglăm din dirijarea de către poliţia locală, să reglăm traficul, care să fie puţin mai rău decât normal, dar să fie cât de cât rezonabil, astfel încât să terminăm în martie”, a menţionat primarul Capitalei.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”