Nicuşor Dan: Abia aştept o discuţie cu conducerea PNL. Vreau să discutăm foarte serios ce facem cu oraşul ăsta

Data publicării:
Nicușor Dan face declarații.
Primarul general Nicușor Dan. Foto: Facebook

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, sâmbătă, că „abia aşteaptă” o discuţie cu conducerea centrală a PNL, cu care vrea să vorbească despre cum se împarte bugetul între municipalitate şi primăriile de sector.

Afirmaţiile vin în contextul în care preşedintele liberalilor, premierul Nicolae Ciucă, a declarat, vineri, că Organizaţia Bucureşti a PNL va trebui să gândească, până la sfârşitul lunii ianuarie, un plan în zece puncte cu termene de implementare în prima jumătate a anului viitor pentru primarul Nicuşor Dan, iar în funcţie de realizările acestuia se va decide dacă îl mai sprijină sau nu în Consiliul General.

„La Bucureşti există o coaliţie care funcţionează. Luni o să avem o şedinţă de consiliu general, o să vedeţi că proiectele care sunt depuse pe ordinea de zi o să treacă. Ele sunt propuse de primar, de viceprimarul de la PNL, de viceprimarul de la USR, această coaliţie funcţionează la Bucureşti. În ceea ce priveşte discuţia cu conducerea centrală a PNL, abia o aştept. Vreau să discutăm despre Bucureşti cu conducerea centrală a PNL. Vreau să discutăm despre buget, vreau să discutăm despre cum se împarte bugetul între Primăria Capitalei şi primăriile de sector, vreau vorbim despre toate aceste subiecte şi abia aştept această discuţie. (...) Vreau să discutăm foarte serios ce facem cu oraşul ăsta”, a declarat Nicuşor Dan, citatd e Agerpres.

Întrebat de jurnalişti cum va mai pune în practică proiectele în Consiliul General fără o majoritate, edilul a răspuns: „Această majoritate există, funcţionează (...). Cred că partidele de dreapta şi cu mine avem o obligaţie faţă de bucureşteni să ne respectăm programul cu care am candidat împreună şi mai ales să nu lăsăm Bucureştiul pe mâna PSD”.

El a dat câteva exemple privind realizările de până acum.

„Bineînţeles că am un plan în privinţa acestui oraş. De exemplu că am semnat 200 de milioane de euro pentru termie, de exemplu că dăm drumul la tramvaie, de exemplu că suntem în faza finală de achiziţie cu troleibuzele şi cu autobuzele electrice, de exemplu că am semnat atribuirea pentru semaforizare inteligentă. Toate acestea sunt realizări ale unui program cu care ne-am angajat şi cu care am venit în faţa cetăţenilor”, a explicat primarul Capitalei.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...