Poliția face cercetări după ce o tânără de 25 de ani din județul Vrancea a fost găsită moartă în pat. Descoperirea a fost făcută duminică, în ziua alegerilor, de rudele fetei care au alertat autoritățile.
Incidentul s-a produs duminică, în comuna vrânceană Vidra.
Tânăra a fost găsită moartă de către soacra sa, care a anunțat apropiații și Poliția.
Potrivit polițiștilor, tânăra în vârstă de 25 de ani nu avea probleme medicale cunoscute care ar putea să explice decesul.
Totuși, pe cadavrul tinerei nu au fost descoperite urme de violență sau alte semne care să indice cauza morții, au declarat, pentru Mediafax, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Vrancea.
Purtătorul de cuvânt al IPJ, Cătălina Murariu, a spus că, potrivit procedurilor, anchetatorii au deschis dosar penal de moarte suspectă și continuă cercetările.
Cadavrul femeii va fi analizat de un specialist de la Institutul de Medicină Legală care va oferi cauza decesului.
Editor web: A.P.