Lipsa zăpezii închide jumătate dintre pârtiile din Europa. Mii de rezervări și mai multe competiții de iarnă au fost anulate

Data actualizării: Data publicării:
schiori-la-limia-de-start
Jumătate dintre pârtiile de schi din Europa au fost închise în lipsa zăpezii. Credit foto: Guliver/Getty Images

Vremea caldă, dar și lipsa ninsorii de la început de an au forțat stațiunile montane din Europa să își reducă drastic activitatea. În Franța, Italia, Elveţia şi Austria una din două pârtii a fost închisă, iar hotelierii spun că rezervările pentru vacanțele la munte sunt anulate una dupa alta. Condițiile meteo au dus și la anularea mai multor competiții de iarnă, transmite AFP, citat de Agerpres.

În Austria, una dintre cele mai căutate destinații de iarnă, zeci de staţiuni de schi s-au închis în lipsa zăpezii. Altele funcționează la capacitate redusă, iar pentru momentul, potrivit președintelui Asociaţiei Hoteliere Walter Veit, situaţia rezervărilor rezistă cu bine în contextul crizei. Descurajați de zăpada extrem de puțină din acest sezon, numărul schiorilor care aleg vacanțe de o zi a scăzut, însă, considerabil.

În Franţa, potrivit asociaţiei Domaines skiables de France (DSF), care reprezintă firmele ce exploatează aproximativ 250 de staţiuni de schi, mai puţin de jumătate din piste erau deschise săptămâna trecută. Mai multe competiții de iarnă au fost anulate din cauza condițiilor meteo, printre ele și cea de-a patra etapă a cursei auto E-Trophée Andros, care trebuia să se desfăşoare la Tignes (Savoia) în perioada 13-14 ianuarie. Totodată, și ediția cu numărul 39 a cursei de sănii trase de câini "Retordica", programată pentru weekend, a fost anulată, în timp ce Cupa Mondiala Telemark este posibil să fie amânată pentru februarie.

Și în Elveţia, aproape jumătate din cele 240 de domenii schiabile au fost fortațe fie să își închidă, fie să își reducă drastic activitatea. Dacă staţiunile aflate la altitudini de peste 2.000 de metri profită de frigul de la începutul sezonului, staţiunile situate la o altitudine mai mică au de suferit. Comparativ cu alți ani, numărul trecerilor prin instalațiile pe transport pe cablu a scăzut cu 10%, în perioada cuprinsă între sfârşitul lunii noiembrie şi sfârşitul lunii decembrie.

"Turiştii elveţieni nu doresc să meargă la munte din cauza ploilor, a temperaturilor de primăvară şi a lipsei zăpezii", spune Suisse Tourisme, în primul său bilanţ.

În Italia, staţiunile din Dolomiţi, nordul ţării, au putut rămâne deschise datorită ninsorilor din decembrie, dar şi a utilizării tunurilor de zăpadă. În schimb, în staţiunile din Apenini, centru, sezonul de schi a fost compromis. Nu a nins, iar clima blândă a împiedicat administratorii de pârtii de acolo să producă zăpadă artificială.

 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Surpriza din declarația de avere a lui Victor Ponta! În ce și-a investit banii candidatul
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Pro FM
Justin și Hailey Bieber, luați peste picior de fani. Sunt acuzați că au copiat vacanța Selenei: „Aceeași...
Film Now
Macaulay Culkin a câștigat milioane de dolari încă din copilărie, dar nu știe să conducă. Brenda Song l-a dat...
Adevarul
Rivalii chinezi ar putea îngropa Tesla. O nouă tehnologie de încărcare a companiei chineze BYD oferă o...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț despre creșterea pensiilor din toamnă. „Majorările să fie sustenabile”
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile