Insula Belina va trece în administrarea statului. Orban: Oh, Belina! Preluarea va fi fără contractele cu Tel Drum

Data actualizării: Data publicării:
dunare belina

Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, la începutul ședinței de Guvern, că Apele Române va prelua în administrare, de la Consiliul Județean Teleorman, Insula Belina. Orban a precizat că preluarea se va face fără contractele încheiate de Consiliu cu „Tel Drum”, companie controlată din umbră de Liviu Dragnea.

„Oh, Belina! Am o veste bună să vă dau. După o lungă perioadă în care insula Belina și brațul Pavel au rătăcit prin mâinile prietenilor din Teleorman ai PSD și ai lui Dragnea, azi insula va reveni în administrarea statului.

Astăzi se semnează procesul verbal de preluare de către Apele Române a insulei Belina și a brațului Pavel. Preluarea, pentru că a apărut o întârziere față de planul pe care l-am avut, se va face fără contractele pe care le încheiase Consiliul Județean, adică beneficiarul Tel Drum. Preluarea va fi curată.

Trebuie văzut tot ce s-a construit în mod ilegal în insula Belina și trebuie dispuse toate măsurile necesare. Ministerul Mediului va trebui să vină cu o Hotărâre de Guvern în care să reglementăm toate aspectele legate de modul de administrare a insulei Belina și a brațului Pavel.

Așteptăm Hotărârea de Guvern cu celeritate, astfel încât să încheiem acest episod trist prin care baronii roșii au încercat să transforme în moșie proprie proprietăți ale statului”, a afirmat Ludovic Orban.

În dosarul „Belina” este judecată Sevil Shhaideh, fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării.  Shhaideh este acuzată de abuz în serviciu. În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Adrian Ionuţ Gâdea, la data faptelor preşedinte al CJ Teleorman; Ionela Stoian (fostă Vasile), director în cadrul MDRAP la data faptelor.

Procurorii DNA susţin că, în 2013, părţi din insula Belina şi braţul Pavel, situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman, iar după doar câteva zile cele două proprietăţi, cu suprafaţă de 278,78 de hectare şi, respectiv, 45 de hectare, au fost închiriate tot ilegal firmei Tel Drum.

Redactor: Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri