Îndemnul unui preot la vaccinare: S-a înlocuit frica de boală cu frica de vaccin. Noi, preoții, ar trebui să înțelegem care ne e locul
Data publicării:
„S-a înlocuit frica de boală, frica de virus cu frica de vaccin. Noi, preoții, ar trebui să înțelegem care ne este locul”, spune preotul Patriciu Vlaicu. Parohul comunității „Sfântul Nicolae” din Bruxelles a vorbit despre importanţa vaccinului, dar şi despre cât de influentaţi sunt oamenii când vine vorba de imunizare.
Patriciu Vlaicu, preot: S-a înlocuit frica de boală, frica de virus cu frica de vaccin. Noi, preoții, ar trebui să înțelegem care ne este locul, ce știm și lucrurile în care ar trebui să fim mai reținuți. Eu aș asemăna acest vaccin cu o vestă antiglonț pe care o poartă cineva care este expus. Dacă este un glonț normal, acea vestă te protejează sută la sută. Să îndemni oamenii să nu se vaccineze în zilele noastre este cum ai îndemna oamenii care sunt expunți gloanțelor să nu poarte vestă antiglonț pentru că am auzit noi că se și moare cu vestă. Vaccinul este o șansă și orice formă de descurajare a celor ce au dorința de a se vaccina este păcat, este ca și cum descurajezi oamenii de pe front să lupte. Să nu uităm că sistemul imunitar nu este inventat de către medici, ci de Dumnezeu.