Foto Inconștiență la volan. Doi șoferi din Timiș, prinși că "zburau" pe A1, Nădlac - Deva, cu peste 200 km/oră

Data publicării:
Polițist cu radar portabil.
Foto: Poliția Română

Doi șoferi din Timiș au fost prinși în timp ce goneau cu peste 200 km/oră pe A1, pe tronsonul Nădlac-Deva. În cazul unuia dintre ei, aparatul radar a indicat 215 km/oră, de două ori viteza legală pe acel tronson de drum. Cei doi au fost amendați cu câte 1.305 lei și vor rămâne pietoni pentru următoarele 4 luni, scrie Special Arad.

Cei doi șoferi au fost sancționați în cadrul unei ample acțiuni organizată de polițiștii rutieri pe Autostrada A1, pe tronsonul Margina-Nădlac.

"Un bărbat de 40 de ani, din județul Timiș, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism având viteza de 215 km/h, depășind cu 115 km/h viteza maximă admisă", transmit reprezentanții IPJ Arad pentru sursa citată.

aparat radar
Un șofer de 40 de ani din Timiș a fost prins cu 215 km/oră pe A1. Sursa foto: Special Arad

Un alt șofer, tot din județul Timiș, a fost prins de radar cu 202 km/oră, cu 72 de kilometri mai mult decât viteza maximă admisă pe autostradă.

"Cei doi conducători auto au fost sancționați, fiecare, cu amendă în valoare de 1.305 lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru 120 de zile", spun reprezentanții Poliției.

Totodată, un bărbat de 53 de ani, din județul Prahova, a fost prins în timp ce conducea o autoutilitară, utilizând o cartelă tahograf eliberată pe numele unei alte persoane. Șoferul a fost amendat cu 9.000 de lei, fiind dispusă și imobilizarea autoutilitarei pentru 9 ore.

56 de permise de conducere au fost reținute în cadrul acțiunii organizată sâmbătă și duminică de polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Deva-Nădlac. În total au fost aplicate 125 de amenzi în valoare de 61.000 de lei, majoritatea pentru depășirea vitezei legale.

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...