Directorul general al Clubului Sportiv Municipal Bucureşti, Gabriela Szabo, va fi detaşată la conducerea Centrului Dalles, iar în locul ei va fi numit interimar unul dintre directorii adjuncţi, a anunţat, vineri, primarul general al Capitalei. Nicuşor Dan a precizat că va trimite Corpul de Control pentru a verifica activitatea CSM.
Primarul spune că actuala conducere a clubului a ratat obiective competiţionale, a determinat plecarea unor oameni valoroşi şi a avut un management "defectuos", ca urmare schimbarea fiind necesară.
„Am luat decizia de a schimba conducerea Clubului Sportiv Municipal Bucureşti. Directorul general al CSM, Gabriela Szabo, va fi detaşată la conducerea Centrului Dalles, iar în locul ei va fi numit interimar unul dintre directorii adjuncţi. Înainte de a lua această decizie, am discutat cu membrii Consiliului de Administraţie al CSM Bucureşti, iar concluzia a fost clară - schimbarea e necesară. Actuala conducere a ratat obiective competiţionale, a determinat plecarea unor oameni valoroşi şi a avut un management defectuos (decizii pripite şi fără consultare, dar şi tergiversarea luării altor decizii, incapacitatea de a armoniza relaţiile interne, abordări conflictuale în interacţiunile cu şefii secţiilor sportive)”, a scris primarul general, pe Facebook.
Nicuşor Dan a informat că va trimite Corpul de Control pentru a verifica activitatea CSM Bucureşti, „în urma semnalelor primite din interior”.
„Precizez că am toată preţuirea pentru performanţele sportive ale Gabrielei Szabo, dar decizia pe care am luat-o priveşte activitatea ei în fruntea CSM Bucureşti”, a adăugat Nicușor Dan.
Editor : A.P.