Fondul de investiții pregătit să intre în România pentru a investi în presă - alimentat de Ellaal Goldberg Corporation
Data publicării:
Fondul de investiții pregătit să intre în luna mai în România cu intenția de a investi în mass-media românească, anunțat de Profit.ro la începutul lunii aprilie, va fi alimentat de compania Ellaal Goldberg Corporation, reprezentată de Mark J. Robertson, președinte al companiei de consultanță financiară Potomac Global Advisors, cu sediul în Washington.
Ellaal și-a deschis în România o filială în 2005, cu sediul la Târgu Mureș. Compania care va gestiona bugetul fondului de investiții îi va avea printre acționari, alături de compania Ellaal Goldberg, pe Csaba Bartos (41 de ani), cetățean german născut în Târnaveni, emigrat împreună cu familia în Germania în 1987 și rezident în Emiratele Arabe Unite din 2013, care derulează astăzi operațiuni pentru dezvoltarea de proiecte în tehnologie IT avansată în SUA, pe avocatul Mihai-Robert Rozsa (40 de ani), membru al Baroului Mureș din 2000 și rezident în Marea Britanie din 2015, derulând astăzi activități de afaceri internaționale în domeniul imobiliar, IT și al serviciilor financiare, și pe Cozmin Gușă (48 de ani), consultant politic și acționar Realitatea Media.