Familia regală anunță decesul arhiducesei Maria Magdalena, nepoata Regelui Ferdinand și a Reginei Maria

Data publicării:
arhiducesa
Arhiducesa Maria Magdalena a fost foarte legată de România şi a petrecut multe clipe alături de Familia Regală. Foto: Facebook/Casa Regala a României

Familia Regală anunţă decesul arhiducesei Maria Magdalena a Austriei, fiica principesei Ileana şi afirmă că aceasta reprezintă „o grea pierdere pentru întreaga Familie”.

„Familia Regală a aflat cu mare tristeţe vestea trecerii la cele veşnice a Alteţei Sale Imperiale şi Regale Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei. (...) Decesul Arhiducesei Maria Magdalena este o grea pierdere pentru Majestatea Sa şi pentru întreaga Familie. Astăzi, Custodele Coroanei şi Principele Radu au transmis condoleanţe Baronului Johannes von Holzhausen, fiul cel mare al arhiducesei, şi întregii familii von Holzhausen. Dumnezeul să o odihnească în pace!”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook Familia Regală a României, potrivit Agerpres.

Potrivit Casei Regale, fiică a Principesei Ileana a României şi a Arhiducelui Anton al Austriei, Maria Magdalena s-a născut la 2 octombrie 1939, la Castelul Sonnberg din Austria. Alături de fraţii ei Ştefan şi Dominic, şi de surorile ei Maria Ileana, Alexandra şi Elisabeta, a copilărit în ţară, la Bran şi la Bucureşti.

A trăit o parte din anii adolescenţei în Statele Unite ale Americii şi apoi s-a stabilit pentru totdeauna în Austria, la Salzburg, unde a închis ochii. A fost căsătorită cu Baronul Hanns von Holzhausen şi împreună au avut trei copii, Baronul Johannes, Baronul Georg şi Baroana Alexandra von Holzhausen.

Arhiducesa Maria Magdalena a fost foarte legată de România şi a petrecut multe clipe alături de Familia Regală, la Bucureşti şi Sinaia, la Săvârşin şi Balcic. În ultimii 13 ani, arhiducesa a călătorit împreună cu soţul ei, alături de Custodele Coroanei şi de Principele Radu, în Trenul Regal şi a vizitat multe oraşe din ţară, precum Cluj, Sibiu, Oradea, Arad, Alba Iulia, Braşov şi Făgăraş.

În anul 2008, Arhiducesa Maria Magdalena şi Baronul Hanns von Holzhausen au venit împreună cu un număr de personalităţi austriece la Bucureşti şi au fost oaspeţii Custodelui Coroanei şi ai Principelui Radu la Palatul Elisabeta. Din acel moment, cele două familii au fost nedespărţite. În anul 2012, Maria Magdalena a venit împreună cu sora ei mai mică, Arhiducesa Elisabeta, la Bucureşti, unde au fost din nou musafirii Custodelui Coroanei şi ai Principelui Radu.

Arhiducesa a luat parte la aducerea Inimii Reginei Maria la Castelul Pelişor, în anul 2015, a participat la ziua de 10 Mai la Castelul Peleş, în 2016, cu ocazia aniversării a 150 de ani ai Dinastiei Naţionale. Arhiducesa şi Baronul Hanns von Holzhausen au participat la funeraliile Reginei Ana, în august 2016 şi, deşi starea sa de sănătate se deteriorase considerabil, arhiducesa a fost prezentă la funeraliile Regelui Mihai, în decembrie 2017.

De-a lungul ultimului deceniu, Custodele Coroanei şi Principele Radu au avut adesea călătorii private cu arhiducesa şi soţul ei, fie în România, fie în Austria şi au stat alături la mai multe aniversări ale căsătoriei Majestăţii Sale cu Principele Radu la Alba Iulia, la Salzburg şi la Istanbul. Regele Mihai a decorat-o pe Arhiducesa Maria Magdalena cu Crucea Casei Regale a României, la 10 Mai 2016.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...