Zelenski spune că e dispus să discute cu Putin, dar respinge un acord care „să salveze fața” președintelui rus

Data publicării:
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la birou cu steagul ucrainei in spate
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Foto: Profimedia Images

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să discute cu omologul său rus Vladimir Putin, dar fără ultimatumuri, şi respinge orice acord care să-i salveze faţa acestuia sau să ofere o ieşire pentru Rusia din situaţia în care aceasta a intrat prin agresiunea împotriva Ucrainei.

Ucrainenii trebuie să câştige războiul cu Rusia pentru că nu au dreptul să-l piardă după zecile de mii de morţi în urma invaziei ruse, a spus Zelenski într-un interviu acordat postului italian RAI, relatează Agerpres.

Pentru noi, victoria înseamnă să ne recuperăm lucrurile, pentru ei înseamnă să fure ceva. Nu suntem pe picior de egalitate, Rusia este mai puternică, dar omenirea este alături de noi şi simţim că, puţin câte puţin, noi câştigăm, a spus preşedintele ucrainean.

Aşadar, a continuat el, armata rusă trebuie să plece cât mai repede din Ucraina şi să răspundă pentru ce a făcut.

Ştiu că Putin dorea un rezultat, dar nu l-a obţinut. Să ni se propună ceva pentru a salva faţa preşedintelui rus nu este corect. Ucraina nu va salva faţa cuiva plătind cu propriile sale teritorii, a spus Zelenski, care a respins ideea că s-ar putea căuta o ieşire pentru Rusia sau că Ucraina ar putea recunoaşte independenţa Crimeii.

Președintele ucrainean a mai spusnegocierile cu Rusia sunt dificile pentru că în fiecare zi, ruşii ocupă localităţi, mulţi oameni şi-au părăsit casele, au fost asasinaţi de ruşi”, iar cetăţenii ucraineni suferă torturi şi asasinate, ceea ce complică mult lucrurile.

Negocierile ruso-ucrainene continuă prin teleconferinţă, dar fără să înregistreze progrese. După reuniunea de la Istanbul din 29 martie nu a mai avut loc nicio întâlnire faţă în faţă între cele două delegaţii. În timp ce Ucraina acuză Rusia că trupele sale au comis atrocităţi în teritoriile ocupate, Rusia acuză Ucraina că a revenit asupra unor propuneri formulate la Istanbul şi consideră că aceste schimbări de poziţie sunt rezultatul unor influenţe ale Washingtonului asupra Kievului.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...