Zelenski a dezvăluit unor congresmeni americani detalii „ale planului victoriei”. Nou mesaj pentru România

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Foto- Profimedia Images
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Foto- Profimedia Images

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că, în timpul unei întâlniri cu o delegaţie a Congresului SUA pe care a avut-o în în Italia, a discutat „anumite detalii” ale planului său de victorie pentru Ucraina, care va fi prezentat integral în această lună preşedintelui SUA Joe Biden, precum şi candidaţilor prezidenţiali Donald Trump şi Kamala Harris.

„În marja forumului din Italia, m-am întâlnit cu o delegaţie a Congresului SUA. Am vorbit, în special, despre planul de victorie pentru Ucraina, despre anumite detalii. Şi vom prezenta toate etapele preşedintelui american Biden şi ambilor candidaţi prezidenţiali - Trump şi Harris - în întregime”, le-a spus Zelenski compatrioţilor săi în discursul video de duminică seara.

„Principalul lucru pentru noi acum este să consolidăm poziţia Ucrainei cât mai mult posibil la începutul toamnei. Să ne protejăm oraşele şi satele de teroarea rusească, să oferim mai multe oportunităţi soldaţilor noştri de pe front”, a explicat Zelenski.

La sfârşitul lunii trecute, Zelenski şi-a anunţat dorinţa de a prezenta un „plan de victorie” preşedintelui Joe Biden, precum şi candidaţilor la preşedinţia SUA Kamala Harris şi Donald Trump. Preşedintele ucrainean urmează să meargă luna aceasta în Statele Unite, cu ocazia Adunării Generale a ONU.

Zelenski a menţionat că Ucraina „aşteaptă cu foarte mare interes” şi rezultatul convorbirii pe care a avut-o săptămâna trecută la Ramstein cu secretarul american al apărării, Lloyd Austin. De asemenea, el a numit „importante” discuţiile sale cu cancelarul german Olaf Scholz şi cu premierul italian Giorgia Meloni.

„Această săptămână a adus noi acorduri privind muniţia pentru Ucraina, finanţarea producţiei de arme, drone şi rachete în Ucraina. Apărarea aeriană este o prioritate constantă. Şi continuăm să ne convingem partenerii la toate nivelurile cu privire la capacitatea de rază lungă”, a spus Zelenski.

Preşedintele ucrainean a pledat din nou la Ramstein pentru ca aliaţii să fie de acord ca Ucraina să lovească teritoriul rusesc cu armele cu rază lungă de acţiune furnizate, dar s-a lovit, încă o dată, de un refuz american, cel puţin la nivel oficial.

„Rusia se poate feri de căutarea păcii la fel de mult cum lumea se fereşte de decizii ferme de înfrângere a Rusiei”, a comentat Zelenski într-o notă de critică amară. „Racheta cu rază lungă de acţiune este una dintre aceste decizii-cheie, strategice”, a punctat el. „Le mulţumesc tuturor celor din lume care ne ajută să aducem mai aproape aceşti paşi absolut necesari ai partenerilor noştri”, a adăugat Zelenski.

El a mulţumit încă o dată şi României, care a decis să doneze Ucrainei un sistem Patriot.

„Acum, pentru paşii anunţaţi la Ramstein şi pentru cealaltă asistenţă convenită în această săptămână, aş dori să mulţumesc Germaniei, Americii, Marii Britanii, Canadei, Spaniei, Olandei, Suediei, Norvegiei, României, Lituaniei şi Letoniei. Vă mulţumesc tuturor, prieteni!”, a spus Zelenski în discursul său de duminică seara.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Omul care ar conduce Rusia din umbra lui Putin. Adevăratul ‘țar’ de la Moscova și visul său de a...
Digi FM
Laura Cosoi, revoltată după ce a fost oprită în trafic de polițiști și amendată cu 2.400 de lei: „Cum își...
Pro FM
Val de reacții pe rețelele sociale după ce Benny Blanco a declarat că nu face duș în fiecare zi. „Selena, nu...
Film Now
Schimbare uriașă pentru influenta franciză James Bond. Cine preia puterea și controlul creativ. Actorul...
Adevarul
De când se aplică noua taxă auto. Anunțul oficial
Newsweek
Vor crește pensiile speciale și militare. Banii se dau din urmă. Ce a decis Înalta Curte?
Digi FM
Antonia suferă din cauza comentariilor răutăcioase. Alex Velea a dat tot din casă: „Au nenorocit-o psihic”
Digi World
Cuplul cu cea mai longevivă căsnicie din lume, în Cartea Recordurilor. Secretele simple ale brazilienilor...
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
De ce nu l-a însoțit Calista Flockhart pe Harrison Ford la gala SAG Awards 2025. Actorul a rupt tăcerea: „E...
UTV
Bianca Censori, complet dezbrăcată în noul poster al filmului său. Kanye West: „Sunt atât de mândru de soția...