Xi Jinping îi transmite un nou mesaj lui Putin și subliniază încă o dată poziția Chinei

Data actualizării: Data publicării:
Xi Jinping și Vladimir Putin
Xi Jinping și Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Prietenia dintre China şi Rusia are "perspective largi" de dezvoltare, iar cele două ţări "mai au multe de realizat înainte", a subliniat luni preşedintele chinez Xi Jinping, într-un mesaj scris, cu ocazia celei de-a 65-a aniversări de la crearea asociaţiei de prietenie între Beijing şi Moscova.

Xi dă asigurări că acest organism a adus o "contribuţie importantă în ceea ce priveşte promovarea înţelegerii reciproce şi încrederii între cele două popoare", potrivit EFE, citată de Agerpres. 

"Prietenia dintre China şi Rusia are perspective largi (de dezvoltare) şi mai sunt încă multe de realizat înainte", menţionează preşedintele chinez în mesajul său scurt, citat de presa locală.

La 4 februarie, Xi şi omologul său rus Vladimir Putin şi-au consolidat legăturile cu doar câteva zile înainte de izbucnirea războiului în Ucraina, asupra căruia Beijingul a menţinut o poziţie ambiguă, făcând apel la respectarea integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor , inclusiv a Ucrainei, şi cerând să se acorde "atenţie preocupărilor legitime ale tuturor ţărilor", făcând referire la Rusia.

China nu a susţinut în mod explicit Rusia, dar s-a opus sancţiunilor instituite împotriva Moscovei, pentru că - în opinia sa - acestea 'nu rezolvă problemele', iar la ultima Adunare Generală a ONU s-a abţinut să critice mobilizarea sau convocarea de aşa-zise referendumuri privind anexarea teritoriilor ucrainene de către Rusia, contrazicându-i astfel pe cei care sperau la o fisură între Beijing şi Moscova.

În cadrul unei reuniuni în Uzbekistan luna trecută, Putin a apreciat faptul că Beijingul a menţinut întotdeauna 'o poziţie echilibrată' faţă de Ucraina, deşi a admis existenţa unor "întrebări şi îngrijorări" din partea Chinei.

Cu toate acestea, Xi l-a invitat pe Putin "să conducă împreună o lume în schimbare şi să apere interesele ţărilor în curs de dezvoltare", notează EFE.

Luna viitoare, insula Bali din Indonezia va găzdui un summit al grupului celor mai dezvoltate 20 de economii ale lumii - G20 (Germania, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Brazilia, Canada, China, Coreea de Sud, SUA, Franţa, India, Indonezia, Italia, Japonia, Mexic, Rusia, Regatul Unit, Africa de Sud, Turcia şi Uniunea Europeană), la care se aşteaptă să participe de asemenea Putin şi Xi.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...