Comunitatea internaţională trebuie „să creeze condiţii pentru un dialog direct” între Rusia şi Ucraina şi „să asigure asistenţă” în acest sens, a declarat luni preşedintele Chinei, Xi Jinping, în cadrul unei întâlniri la Beijing cu premierul ungar Viktor Orban, care a subliniat că Beijingul va juca un rol-cheie în decizia privind încheierea războiului în Ucraina, potrivit EFE şi AFP.
„Este în interesul tuturor părţilor să se caute o soluţie politică printr-o încetare rapidă a focului”, a afirmat Xi, potrivit unei declaraţii transmise de televiziunea de stat CCTV și citate de Agerpres.
Liderul chinez i-a mulţumit lui Orban pentru „eforturile sale de a găsi o soluţie politică la criza din Ucraina” şi a dat asigurări că Beijingul şi Budapesta „împărtăşesc aceleaşi idei de bază” şi lucrează „în aceeaşi direcţie”.
„China a promovat în mod activ pacea şi negocierile de pace şi a încurajat şi sprijinit toate eforturile care duc la o soluţionare paşnică a 'crizei'”, a declarat Xi, adăugând că, în acest stadiu al conflictului, accentul ar trebui pus pe faptul ca „ostilităţile să nu se extindă în alte locuri”, să se „evite o deteriorare a situaţiei” şi o „neincitare de către părţi terţe”.
„Doar atunci când marile puteri vor da dovadă de energie pozitivă, în loc de energie negativă, acest conflict va putea vedea licărirea speranţei unei încetări a focului cât mai repede posibil”, a afirmat Xi.
La rândul său, Orban a subliniat că China „nu numai că iubeşte pacea în faţa unei situaţii mondiale turbulente”, dar „a prezentat o serie de iniţiative constructive”, demonstrând că este o „forţă stabilizatoare pentru pacea mondială”, potrivit CCTV.
Premierul ungar i-a transmis lui Xi că Budapesta „acordă o mare valoare şi importanţă rolului şi influenţei Chinei”, afirmându-şi în acelaşi timp „disponibilitatea de a lucra îndeaproape” cu Beijingul în comunicarea şi colaborarea strategică.
Orban a declarat că Ungaria „este în favoarea consolidării cooperării cu China” şi că „se opune formării de clici şi blocuri”.
Liderul ungar a explicat pe contul său oficial de pe reţeaua de socializare X că motivul vizitei sale în China este că această ţară "este o putere-cheie în crearea condiţiilor pentru pace în Ucraina".
Orban a aterizat luni la Beijing pentru o vizită neanunţată în cadrul "misiunii sale de pace", care nu a fost asumată de restul UE şi în cadrul căreia s-a întâlnit săptămâna trecută, la Moscova, cu preşedintele rus Vladimir Putin şi, la Kiev, cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Controversata vizită a lui Orban la Moscova i-a iritat pe partenerii europeni ai Budapestei, care demonstrează un sprijin neclintit pentru Kiev şi au întrerupt toate legăturile cu Rusia după invazia acesteia în Ucraina în februarie 2022.
Întâlnirea cu Putin a fost "sinceră", potrivit preşedinţiei ruse, în timp ce în timpul întâlnirii cu Zelenski, Orban i-a cerut acestuia să ia în considerare negocierea unei încetări a focului cu Rusia pentru a "accelera" negocierile de pace.
Beijingul şi Budapesta pledează pentru o rezolvare paşnică a conflictului şi menţin relaţii cu Kremlinul, notează AFP.
De la începutul conflictului, China a adoptat o poziţie ambiguă cu privire la războiul din Ucraina, făcând apel la respectarea integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor, inclusiv a Ucrainei, şi la respectarea "preocupărilor legitime de securitate" ale tuturor părţilor, cu referire la Rusia.
Cu ocazia întâlnirii cu premierul Viktor Orban, la Beijing, preşedintele chinez Xi Jinping a felicitat Ungaria pentru preluarea preşedinţiei semestriale, prin rotaţie, a Consiliului Uniunii Europene la 1 iulie, sub motto-ul "Make Europe Great Again".
"Sperăm că Ungaria va juca un rol activ în promovarea dezvoltării sănătoase şi stabile a relaţiilor China-UE şi în realizarea unei interacţiuni pozitive între cele două părţi", a subliniat Xi, adăugând că "nu există contradicţii politice sau conflicte fundamentale de interese între China şi UE", potrivit EFE.
Xi a declarat că relaţia Beijing-Bruxelles "are o semnificaţie strategică şi un impact global şi ar trebui să fie menţinută stabilă şi sănătoasă pentru a face faţă împreună provocărilor globale", potrivit unei declaraţii transmise de televiziunea de stat CCTV.
La rândul său, Orban a amintit de "vizita de succes" a lui Xi în Ungaria în urmă cu aproximativ două luni, în cadrul unui turneu european care l-a dus şi în Franţa şi Serbia, în timpul căruia s-au întâlnit.
Săptămâna trecută, ministrul de externe ungar Peter Szijjarto îi îndemnase pe politicienii europeni să "îşi pună centurile de siguranţă" înainte de începerea următoarei etape a "misiunii de pace" a lui Orban.
China va decide, împreună cu SUA şi UE, cu privire la sfârşitul războiului declanşat de invazia Rusiei în Ucraina în februarie 2022, a declarat Orban la sosirea în capitala chineză.
"În afară de părţile beligerante, există trei puteri mondiale care vor decide când se va încheia războiul ruso-ucrainean: SUA, Uniunea Europeană şi China", a declarat Orban pe contul său de Facebook.
În scurta declaraţie, publicată pe reţeaua de socializare alături de logoul preşedinţiei rotative a Consiliului UE pe care Ungaria a preluat-o în urmă cu o săptămână, liderul ungar, punct de referinţă pentru extrema dreaptă internaţională, explică în mesaj că Beijingul este a treia oprire în "misiunea sa de pace", după Kiev şi Moscova.
"Următoarea staţie, Washington", a postat Orban pe Instagram, referindu-se la călătoria sa planificată în capitala SUA, unde va lua parte la summitul aniversar al NATO.
Liderii europeni s-au distanţat de vizita lui Orban în Rusia, deoarece aceasta nu a fost coordonată la nivelul UE, la fel ca şi vizita la Beijing sau orice altă "misiune de pace", motiv pentru care, subliniază ei, şeful guvernului ungar nu are un mandat de negociere în numele UE.
Faptul că Budapesta deţine preşedinţia semestrială "nu implică nicio reprezentare externă a Uniunii", a subliniat Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe, Josep Borrell.
De asemenea, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, precum şi premierul estonian Kaja Kallas, pe care liderii UE au ales-o ca viitor şef al diplomaţiei europene în locul lui Borrell, au criticat deplasarea lui Orban la Moscova.
Premierul ungar este considerat cel mai apropiat aliat al Moscovei în cadrul UE, iar în urmă cu un deceniu a anunţat aşa-numita "deschidere către Est", în special către puteri precum China, pentru a deveni o punte între Est şi Vest.
Editor : A.P.