Washington Post: Singura metodă prin care Emmanuel Macron poate avea succes în aplicarea programului său

De la Napoleon încoace, un tânăr politician nu a mai făcut un asemenea salt rapid în avangarda vieții publice franceze precum Emmanuel Macron, cel mai tânăr președinte din istoria Franței. Opinia îi aparține lui Anne Applebaum, politicolog specializat în istoria comunismului în Europa Centrală și de Est.

Într-un editorial publicat în Washington Post, Applebaum grupează așii care i-au adus lui Emmanuel Macron fotoliul de președinte al Franței.

Aceasta scrie că dincolo de performanța „napoeloniană” a lui Macron mai există o altă performanță: ”De la Al Doilea Război Mondial nu s-a mai văzut un candidat care să câștige președinția Franței fără un partid în spate și o bază parlamentară”.

Ce concurs de împrejurări i-a oferit o „astrogramă” politică favorabilă lui Emmanuel Macron în lupta prezidențială purtată cu Marine Le Pen? În primul rând, spune Applebaum, „norocul”. Norocul de a avea parte de un Francois Hollande ajuns la capătul puterilor și norocul ca unul dintre competitorii de calibru, Francois Fillon, candidatul de centru-drapta, să fie tras la fund de diverse scandaluri personale.

„Macron a fost, de asemenea, extrem de prevăzător. A observat că există în Franța o deschidere pentru o voce liberală la nivel social, la nivel economic, o voce internaționalistă și optimistă. Fillon, la fel premierul Marii Britanii, Theresa May, a vrut să reambaleze politicile naționaliste într-un limbaj mai acceptabil. În schimb, Macron s-a exprimat în mod deschis împotriva fricii, nostalgiei, nativismului și stagnării oferite de restul clasei politice”, scrie Anne Applebaum în editorialul ei. 

Însă pe cât de spectaculoasă s-a dovedit victoria lui Macron, pe atât de spinoase pot fi și provocările pe care Franța i le-ar putea scoate în cale. Un contrapunct evident în acest sens: „Chiar dacă Le Pen a pierdut cu o marjă mai mare decât era de așteptat, a atras totuși  mai multe voturi decât oricare alt candidat al Frontuljui Național a făcut-o vreodată. Ea reprezintă o nemulțumire reală față de economie, terorism, față de politicile imigraționiste și față de clasa politică privilegiată; chiar dacă ea, desigur, este o parte integrantă a acestei clase. Macron va trebui acum să abordeze aceste probleme. Suporterii săi de centru-stânga ar putea fi nevoiți să accepte reformele thatcherite; nu are nici un partid în legislatură care să îi ofere acum sprijin. Puterea adversarilor săi de extremă-dreapta ar putea crește”.

Singura metodă prin care Emmanuel Macron ar putea avea succes în aplicarea programului său politic este „să accepte ceea ce constituie acum esența democrațiilor occidentale: o luptă deschisă împotriva apelului toxic la promisiuni false și a nostalgiilor dezbinatoare”.

„Nu are niciun rost să deplângă „normalizarea” populismului sau să încearcă să o reducă la tăcere pe Le Pen ori pe liderii asemănători ei din Europa și din Statele Unite. Ei sunt aici pentru a rămâne și nu vor fi înfrânți decât prin confruntare deschisă, printr-o economie în creștere și o securitate mai eficientă, nu prin cenzură și chipuri șocate”, mai notează Anne Applebaum.