Voluntari ruși care luptă de partea Ucrainei le cer civililor din două orașe rusești de lângă frontieră să evacueze „imediat”

Data publicării:
Militari în uniformă în fața unei clădiri cu geamurile sparte
Militari ruși în Belgorod, după ce o rachetă a provocat distrugeri în orașul rusesc aflat la granița cu Ucraina invadată. Foto: Profimedia Images

Voluntari ruşi care luptă pentru Ucraina au anunţat, miercuri, atacuri împotriva a două mari oraşe ruseşti situate în apropiere de graniţa cu Ucraina şi i-au îndemnat pe civili să părăsească aceste zone.

„Suntem nevoiţi să lovim poziţii militare aflate în oraşele Belgorod şi Kursk”, au anunţat pe Telegram trei unităţi de luptă pro-Ucraina, denumite Legiunea Libertăţii Rusiei, Corpul de Voluntari Ruşi şi Batalionul Siberian. „Pentru a evita victimele civile, solicităm tuturor să părăsească aceste oraşe imediat”, au mai transmis ei.

Declaraţia vine la o zi după incursiunile în regiunile de frontieră Belgorod şi Kursk, revendicate de aceste unităţi şi pe care ministerul rus al apărării a spus că le-a „respins”. Cu toate acestea, un membru al apărării teritoriale a fost ucis şi zece civili au fost răniţi în incursiunea din regiunea Belgorod, a declarat guvernatorul regiunii.

În regiunea Kursk, Legiunea Libertăţii Rusiei, aflată în spatele unor incursiuni armate, a revendicat, marţi, cucerirea satului frontalier Tiotkino. Aceşti luptători, care susţin că sunt ruşi, au anunţat că au „distrus” un vehicul blindat rusesc şi că forţele ruse au „părăsit rapid” satul, lăsând în urma lor arme grele.

Autorităţile regionale ruse au ordonat închiderea şcolilor din oraşul Kursk „din cauza evenimentelor recente”, potrivit primarului Igor Kuţak.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...