Vladimir Putin nu mai merge în Turcia. „Discuția decisivă” despre acordul cerealelor dintre el și Erdogan ar putea avea loc în Rusia

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin și Recep Erdogan
O întâlnire între președintele rus, Vladimir Putin, și omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, ar putea avea loc în Rusia. FOTO: Profimedia Images

O întâlnire între președintele rus, Vladimir Putin, și omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, ar putea avea loc în Rusia, a anunțat televiziunea turcă NTV. Viitoarea vizită a președintelui turc în Rusia „ar putea juca un rol decisiv în ajungerea la un consens în ceea ce privește relansarea acordului cerealelor din Marea Neagră, potrivit unui oficial, citat de TASS.

Între timp, o sursă din Ankara a declarat, luni, pentru TASS, că venirea lui Putin în Turcia este „improbabilă”. Serviciul de presă al președintelui turc a declarat anterior că, până în prezent, nu se poate spune nimic concret despre o potențială întâlnire în persoană între Erdogan și Putin și că administrația va „informa mass-media imediat ce vor fi disponibile detalii”.

Erdogan declarat la sfârșitul lunii iulie că speră să se întâlnească cu Putin în luna august, în Turcia. Ulterior, el a reiterat că astfel de planuri sunt încă în lucru.

Postul de televiziune a precizat că Erdogan îl așteaptă pe Putin în Turcia, dar că există și o opțiune ca liderul turc să călătorească în Rusia.

Pe 16 august, canalul Shot Telegram a relatat, citând surse, că Putin și Erdogan s-ar putea întâlni pe 31 august, fără a preciza locul potențialelor discuții.

Pe 3 august, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că locul și data exactă a unei întâlniri între cei doi președinți vor fi coordonate prin canale diplomatice. Cu o zi înainte, Peskov a declarat că „locul întâlnirii va fi negociat” și că „nu este neapărat Turcia”.

Putin a spus că acum este momentul să rămână în țară, prin urmare este dificil pentru el să facă vizite, a adăugat Peskov.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
cartofi
Executivul a alocat mai mulți bani Programului de susținere a producției de cartof în acest an. Care este suma
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...