Vladimir Putin spune că între SUA și Rusia există o „cursă a înarmării în marș” și i-a acuzat pe americani că au provocat-o prin retragerea SUA din Tratatul anti-rachete balistice, în 2002. Președintele rus a spus că este „gata să discute despre reducerea armamentului” dar că nu vrea „discuții de dragul discuțiilor”.
„Cursa înarmării este în plin avânt, din păcate. A început odată cu retragerea SUA din Tratatul antirachete balistice în 2002: un document fundamental, piatră de temelie a securităţii internaţionale”, a afirmat preşedintele Rusiei. „Aceasta nu este o simplă apărare, ci o încercare de a obţine avantaje strategice prin slăbirea potenţialului nuclear al unui adversar ipotetic”, a adăugat el.
Putin i-a acuzat pe americani că „transferă responsabilitatea” spre Moscova și a adăugat că „Rusia va face totul pentru a-și apăra securitatea și interesele”.
„Suntem gata să vorbim despre reducerea armamentului”, a afirmat preşedintele rus, care a spus că își dorește un dialog detaliat pe tema dezarmării, fără a purta „discuţii de dragul discuţiilor”. Putin a spus că administrația actuală de la Washington „merge pe această cale”, referindu-se la acordurile încheiate cu președintele Joe Biden, în timpul summit-ului de la Geneva.
Putin a comentat și despre „temerile Occidentului cu privire la moartea democrației în Rusia”, fapt despre care a spus că este „mult exagerat”. El a spus că criticii Kremlinului „ar trebui să se gândească mai bine la ce se întâmplă la ei acasă”.
Editor : Adrian Dumitru