Vladimir Putin acuză Occidentul că vrea „să dezmembreze și să jefuiască Rusia”

Data publicării:
vladimir putin participa la un forum
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a acuzat marţi Occidentul că doreşte să dezmembreze şi să jefuiască Rusia. FOTO: Profimedia Images

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a acuzat marţi Occidentul că doreşte să dezmembreze şi să jefuiască Rusia, într-un mesaj prin videoconferinţă adresat participanţilor la cel de-al XXV-lea Consiliu Mondial al Poporului Rus, care se desfăşoară la Moscova, informează agenţia EFE, citată de Agerpres.

„Ce vor, de fapt, occidentalii? Ce vor ei, de fapt, este să dezmembreze şi să jefuiască Rusia. Dacă nu reuşesc prin forţă, atunci seamănă haosul. Diversitatea noastră şi unitatea de culturi, tradiţii, limbi, grupuri etnice nu intră în logica rasiştilor şi colonizatorilor occidentali, în sistemul lor crud de dezumanizare totală, de diviziune, oprimare şi exploatare. Rusofobia şi alte forme de rasism şi neonazism sunt astăzi, practic, ideologia oficială a elitelor guvernante occidentale”, a indicat liderul de la Kremlin.

Ca atare, a avertizat Putin, „vom considera orice ingerinţă externă, orice provocare care urmăreşte să provoace conflicte interetnice şi religioase, cum ar fi acţiunile agresive împotriva ţării noastre, ca pe o încercare de a lansa încă o dată terorismul şi extremismul împotriva Rusiei, ca un instrument de luptă împotriva noastră”, iar Rusia va reacţiona „în consecinţă”.

„Lumea rusă înseamnă toate generaţiile strămoşilor noştri. Lumea rusă este Rusia Kieveană, Cnezatul Moscovei, Imperiul rus, Uniunea Sovietică şi Rusia de astăzi, care îşi recapătă, îşi consolidează şi multiplică suveranitatea ca putere mondială”, a mai afirmat Putin.

El a cerut păstrarea unui minut de reculegere în memoria soldaţilor căzuţi în campania militară din Ucraina

La începutul intervenţiei sale, el a cerut păstrarea unui minut de reculegere în memoria soldaţilor căzuţi în campania militară din Ucraina. „Ei au luptat pentru noi, pentru patria noastră. Glorie lor eternă!”, a spus preşedintele rus.

Unul din motivele invocate de Kremlin pentru lansarea campaniei militare în Ucraina este apărarea a ceea ce descrie a fi „lumea rusă”, adică spaţiul geografic post-sovietic unde locuiesc etnici ruşi şi unde se vorbeşte limba rusă.

Vorbind în ziua precedentă la forumul de dezbateri Primakov Readings, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a asigurat că Rusia nu are planuri agresive şi nici „expansioniste” în Europa şi a acuzat Occidentul că încearcă să-şi perpetueze dominaţia şi să prospere pe seama altora.

„Occidentul încearcă din greu să-şi perpetueze ce i-a mai rămas din dominaţia sa, folosind metode vădit neocoloniale pe care majoritatea ţărilor le resping. Obiectivul colegilor noştri occidentali este simplu şi cinic în acelaşi timp: să ia în continuare caimacul politicii globale, economiei şi comerţului, să-şi asigure propria prosperitate pe seama altora”, a spus şeful diplomaţiei ruse.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
urna de vot
Alegeri prezidenţiale 2024. Votul în diaspora începe vineri: Care este programul secțiilor și cum pot vota...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...