Avionul preşedintelui rus Vladimir Putin a fost escortat de patru avioane de vânătoare ruseşti Suhoi-35S în timpul zborului spre Emiratele Arabe Unite, prima escală a unui turneu în Orientul Mijlociu, care mai cuprinde şi o vizită în Arabia Saudită, relatează agențiile internaționale de presă.
Aceasta este una din rarele ieşiri din ţară ale lui Vladimir Putin, după mandatul de arestare emis în aprilie pe numele său de Curtea Penală Internaţională pentru deportarea ilegală de copii ucraineni şi transferul lor din zonele ocupate din Ucraina în Rusia.
„Pe durata zborului şi până la aterizarea avionului prezidenţial la Abu Dhabi (capitala EAU), şeful statului rus a fost escortat de patru avioane de vânătoare Suhoi-35S ale forţelor aeriene ruse”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit Interfax.
Într-un gest cu puţine precedente, întrucât Kremlinul nu obişnuieşte să facă publice astfel de detalii, Peskov a precizat că avioanele de vânătoare erau echipate „cu diferite tipuri de armament”, relatează Agerpres.
„Pentru escorta aeriană a avionului prezidenţial au fost primite autorizaţii speciale din partea statelor al căror teritoriu a fost survolat. Suntem recunoscători ţărilor pentru cooperarea lor”, a adăugat el.
Ministerul rus al Apărării a difuzat o înregistrare video cu avionul lui Putin, un Iliuşin-96, flancat de avioane de vânătoare Suhoi-35S în timpul zborului din Rusia spre EAU.
La Abu Dhabi, în debutul întâlnirii cu preşedintele EAU, Mohammed Bin Zayed Al Nahyan, Putin şi-a exprimat disponibilitatea de a aborda conflictul din Orientul Mijlociu şi războiul din Ucraina, conform EFE.
„Desigur, vom aborda cu dumneavoastră situaţia din punctele fierbinţi, în special conflictul arabo-israelian. Şi, bineînţeles, vă voi informa cu privire la situaţia din jurul crizei ucrainene”, a spus el.
Putin a subliniat că „Emiratele Arabe Unite au o contribuţie uriaşă la stabilitatea situaţiei din lume, în condiţiile în care nu sunt ţară cu statut permanent în Consiliul de Securitate al ONU”.
El a menţionat că, datorită poziţiei şeicului Zayed, relaţiile bilaterale au atins „un nivel ridicat fără precedent” în istoria raporturilor bilaterale.
„Efectiv, EAU sunt principalul mare partener comercial al Rusiei în lumea arabă”, precum şi cel mai mare investitor, a subliniat Putin, indicând că volumul comerţului bilateral a crescut cu 68% în 2022.
Preşedintele rus a mai spus că, pe lângă proiectele ambiţioase din sectorul petrolului şi gazelor, cele două ţări cooperează în cadrul OPEC+, ai cărei membri pompează peste 40% din petrolul mondial.
„Voi fi bucuros să continuăm activitatea noastră comună pentru a consolida cooperarea bilaterală în diferite domenii. Acordăm o prioritate specială dezvoltării unor sectoare precum energia, infrastructura, înalta tehnologie şi altele”, a adăugat el.
De asemenea, Putin a evocat cei aproape un milion de turişti ruşi care au călătorit în EAU anul trecut şi deschiderea unei şcoli cu predare în limba rusă în această ţară.
Editor : M.B.