Video Vlad Botoș, replică dură în germană pentru eurodeputatul Guido Reil care a comparat România cu Vestul Sălbatic: O nerușinare

Data actualizării: Data publicării:
Vlad Botoș tine un discurs la parlamentul european
Europarlamentarul USR Vlad Botoș i-a răspuns în mod dur eurodeputatului german Guido Reil care a comparat România cu Vestul Sălbatic. FOTO: Facebook Vlad Botoș

Europarlamentarul USR Vlad Botoș i-a răspuns în mod dur eurodeputatului german Guido Reil care a comparat România cu Vestul Sălbatic și a cerut respingerea aderării țării noastre la Schengen. De la tribuna Parlamentului European, el i-a replicat acestuia în germană: "Este o nerușinare".

"Ați jignit poporul român cu aceste cuvinte. Este inadmisibil ce ați spus despre poporul român. Este o nerușinare, iar eu așa ceva nu pot vedea din partea unui german. Eu am crescut în cultura germană, dar în educația mea nu a existat o asemenea atitudine", a spus Vlad Botoș de la tribuna Parlamentului European.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ulterior, el a explicat pe Facebook contextul declarațiilor.

"Ieri în timpul dezbaterii din Parlamentul European privind aderarea României la Spațiul Schengen, doi europarlamentari din Germania, membri a unui partid care de cele mai multe ori au un discurs extremist, au atacat românii și România într-un mod abject", a scrie pe pagina sa de Facebook europarlamentarul USR Vlad Botoș.

El a precizat că le-a răspuns imediat și că i-a cerut vicepreședintei care a condus ședința să ia măsuri ferme împotriva acestor jigniri.

"Manifestările acestea nu fac cinste spiritului european, iar patriotismul nostru, a fiecăruia dintre noi trebuie să se vadă atunci când suntem atacați, jigniți, amenințați de alții. Patriotism nu înseamnă să-ți legi un tricolor în jurul gâtului sau să lipești pe steagul României stema partidului tău, dar în același timp să stai la masă cu cei care ne jignesc semenii și țara. Atâta vreme cât voi face politică, voi combate acești manifestări extremiste și această josnicie, oriunde s-ar afla ele, fie în țară, fie în Europa. Aceste manifestări extremiste au adus doar sărăcie, deznădejde și război. Niciodată în istorie n-au adus ceva bun societății!, a transmis Botoș.

Parlamentul European a dezbătut ieri aderarea României și Bulgariei la Schengen. În timpul dezbaterilor, europarlamentarul german Guido Reil (Grupul Identitate și Democrație – ID, eurosceptici), a lansat un atac la adresa României, spunând că nu ar fi trebuit primită în UE.

El a comparat România cu Vestul Sălbatic și a susținut că Bucureștiul și Sofia nu au ce căuta în Schengen și n-ar fi trebuit primite în Uniunea Europeană, potrivit Euractiv.

Reil, membru al partidului de extremă dreapta AfD, a mai spus că a fost de multe ori în România în ultimii ani și că în Ucraina e mai multă ordine, o infrastructură mai bună.

 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri