Vitali Kliciko, primarul Kievului, îi ia partea lui Zalujnîi în conflictul acestuia cu președintele Volodimir Zelenski

Data publicării:
Vitali Kliciko
Vitali Kliciko. Foto: Profimedia Images

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, şi-a manifestat, luni, susţinerea faţă de comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, pe care preşedintele Volodimir Zelenski intenţionează să-l înlocuiască în cadrul unor schimbări mai largi în comandamentul armatei pentru a încerca să schimbe cursul războiului cu Rusia.

„Societatea discută şi aşteaptă neliniştită deznodământul situaţiei cu privire la planurile preşedintelui de a-l demite pe comandantul-şef al Forţelor Armate, generalul Valeri Zalujnîi”, a scris pe Telegram primarul Kliciko.

„În multe privinţe, datorită lui Zalujnîi, care astăzi se bucură de cea mai mare încredere, ucrainenii cred cu adevărat în forţele noastre armate (...) Din păcate însă, acum este un moment în care politica riscă să prevaleze în faţa raţiunii şi intereselor statului”, a mai spus, în continuare, edilul, care a îndemnat la încetarea intrigilor politice şi a luptelor pentru putere la Kiev.

„Trebuie să luptăm pentru un singur lucru - pentru victoria Ucrainei”, a subliniat Vitali Kliciko.

După ce în mass-media s-au înmulţit relatările despre intenţia preşedintelui Zelenski de a-l înlocui pe generalul Zalujnîi, şeful statului a confirmat această intenţie într-un interviu difuzat, duminică, de postul italian RAI.

„Reflectez la această înlocuire”, a răspuns Zelenski după ce a fost întrebat direct dacă are de gând să-l schimbe pe Zalujnîi, adăugând că ceea ce el doreşte să facă este o reorganizare care să fie „ceva serios, care să nu vizeze o persoană, ci direcţia de guvernare a ţării”.

Potrivit cotidianului online Ukrainska Pravda, care citează surse din armată şi preşedinţie, Zelenski doreşte, de asemenea, înlocuirea şefului statului major, generalul Sergii Şaptala.

„Vor fi momente grele, dar sunt sigur că niciodată nu ne va fi ruşine. Sunt bucuros că în această viaţă şi în acest război dumneavoastră, cel pentru care Ucraina este mai presus de orice, aţi fost alături de mine”, a scris generalul Zalujnîi în acest mesaj.

Declanşatorul divergenţelor dintre Zelenski şi Zalujnîi a fost un articol pe care generalul ucrainean l-a publicat în noiembrie, după eşecul contraofensivei ucrainene din vară, şi în care a avertizat că războiul cu Rusia a ajuns într-un impas, în stadiul unui conflict de uzură, prin urmare Ucraina are nevoie de noi arme superioare tehnologic celor ruseşti şi de noi efective de soldaţi pentru a putea să avanseze.

Preşedintele l-a contrazis, atunci, pe comandantul-şef al armatei, Zelenski punând rezultatele sub aşteptări ale contraofensivei ucrainene pe seama superiorităţii aeriene a Rusiei şi susţinând că armata ucraineană va putea să desfăşoare în primăvara anului 2024 o nouă contraofensivă, care, de această dată, va reuşi.

Divergenţele dintre cei doi în ce privește strategia militară au continuat. Astfel, în timp ce generalul Zalujnîi a cerut recrutarea a încă aproximativ 500.000 de soldaţi pentru înlocuirea pierderilor şi efectuarea unei rotaţii măcar parţiale a trupelor epuizate de aproape doi ani de război, preşedintele Zelenski s-a arătat reticent faţă de o asemenea măsură nepopulară.

Pe de altă parte, dincolo de punctele de vedere diferite asupra abordării strategiei militare, unii jurnalişti cred că Zelenski este invidios că Zalujnîi a devenit mai popular decât el.

În mijlocul polemicii legate de soarta lui Zalujnîi, Zelenski s-a deplasat, duminică, în zona de operaţiuni militare în estul Ucrainei, demers menit să încurajeze militarii în timp ce trupele ruse au preluat iniţiativa pe toată linia frontului şi armata ucraineană confruntată cu o criză de muniţie face greu faţă acţiunilor ofensive ruseşti.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...