Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) nu a reuşit miercuri să cadă de acord dacă focarul actual de coronavirus din Wuhan (China), unde s-au înregistrat peste 440 de îmbolnăviri şi 17 decese, trebuie sau nu declarat ca fiind o situaţie de urgenţă internaţională, aşa că a decis să continue şi joi şedinţa comitetului său de urgenţă pentru a lua o decizie, relatează Agerpres.
După ore lungi de dezbatere la sediul OMS din Geneva, comitetul, format din 16 experţi medicali din diferite ţări, a fost împărţit 50% pro şi 50% contra declarării unei astfel de alerte, care va lansa sisteme de prevenire în toată lumea.
„A fost o discuţie bună în cadrul comitetului, dar era clar că pentru a o continua avem nevoie de mai multe informaţii”, a subliniat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-o conferinţă de presă. Potrivit acestuia, această prudenţă semnifică faptul că experţii „iau foarte în serios” situaţia.
Tedros a adăugat că o echipă OMS continuă investigaţiile asupra focarului, a cărui origine, tratamente posibile sau modalităţi de infectare nu sunt încă pe deplin cunoscute.
Experţii organizaţiei au amintit că există dovezi de transmitere a virusului la oameni (ceea ce face ca răspândirea acestuia să fie mai rapidă), ca în cazul coronavirusurilor anterioare, cum ar fi sindromul respirator acut sever (SARS) sau sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS).
Wuhan, orașul-focar, a fost închis din cauza virusului
Reuniunea comitetului de urgenţă al OMS, prezidată de francezul Didier Hussein, a început într-o zi în care China a raportat o creştere accentuată a cazurilor diagnosticate, într-un moment când ţara se pregăteşte pentru exodul anual de călători cu ocazia vacanţei de Anul Nou chinezesc, care începe sâmbătă, 25 ianuarie.
Având în vedere acest lucru, autorităţile din Wuhan au dispus suspendarea tuturor mijloacelor de transport din oraş, pentru a opri plecarea locuitorilor.
Tedros a lăudat „angajamentul ferm” al Chinei, spunând că aceste măsuri vor reduce riscurile de răspândire în afara graniţelor sale.
Ce înseamnă stare de urgență internațională. Alerta a fost declarată doar de 5 ori până acum
Alerta internaţională ar implica implementarea de măsuri preventive la nivel global.
În trecut a fost declarată de cinci ori: înainte de epidemia de gripă H1N1 (2009), cea de Ebola în Africa de Vest (2014) şi în Republica Democrată Congo (2019), poliomielita în 2014 şi virusul Zika în 2016.
Simptomele noului coronavirus, denumit provizoriu de OMS 2019-nCoV, sunt, în multe cazuri, similare cu cele ale unei răceli, dar pot fi însoţite de febră şi oboseală, tuse uscată şi dispnee (dificultate în respiraţie).
Unde s-a răspândit virusul
Virusul este deja prezent în cel puţin 13 provincii chineze, pe lângă regiunile administrative speciale Hong Kong şi Macao, care au confirmat primele cazuri miercuri, şi au fost depistate cel puţin 4 persoane afectate în Thailanda şi câte unul în Japonia, Coreea de Sud, Taiwan şi Statele Unite.
Deocamdată, OMS nu a emis alerte pentru persoanele care călătoresc în China, ci doar a sfătuit populaţia din zonele afectate să aibă în vedere măsuri de igienă de bază, cum ar fi spălarea mâinilor cu săpun, acoperirea gurii sau nasului când tuşesc sau strănută sau evitarea contactului cu persoane cu simptome similare cu cele ale gripei.
Citiți și: 50 de muzicieni români au concertat în Wuhan, orașul din China de unde a pornit virusul ucigaș. Ce se știe despre ei
Termoscanere în aeroporturi pentru a fi identificate persoane cu febră, posibil purtătoare a virusului din China
Editare web: Luana Păvălucă