Viktor Orban va merge zilele viitoare în SUA, ca să se întâlnească cu Donald Trump

Data publicării:
viktor orban donald trump
Viktor Orban şi Donald Trump s-au întâlnit ultima dată în august 2022. FOTO: Profimedia Images

Premierul ungar, Viktor Orban, va pleca în zilele următoare într-o vizită în SUA, unde se va întâlni cu aliatul său, fostul preşedinte republican Donald Trump, a transmis joi biroul de presă al guvernului de la Budapesta, potrivit agenţiei EFE, citată de Agerpres.

Conform presei maghiare, întâlnirea celor doi politicieni se va desfăşura săptămâna viitoare în statul Florida, dar deocamdată nu se cunosc mai multe detalii despre vizita lui Viktor Orban în SUA.

„Vom oferi mai multe informaţii după întâlnire”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al premierului ungar.

Viktor Orban a fost singurul şef de guvern din UE care şi-a declarat explicit sprijinul pentru Donald Trump înaintea alegerilor pe care acesta le-a câştigat în 2016, la fel şi patru ani mai târziu, când însă republicanul a pierdut scrutinul în faţa actualului preşedinte democrat Joe Biden.

Relaţiile dintre Budapesta şi Washington au intrat în declin, odată cu venirea lui Biden la Casa Albă

De când acesta din urmă a venit la Casa Albă, relaţiile dintre Budapesta şi Washington au intrat în declin, date fiind diferenţele ideologice între premierul conservator ungar şi preşedintele progresist al SUA.

La o conferinţă desfăşurată anul trecut la Budapesta, Viktor Orban a apreciat că numai o revenire a lui Donald Trump la putere în SUA poate salva lumea în faţa „virusului” progresist şi a „ideologiei woke” răspândite de „liberalii occidentali” şi care atacă naţiunile. Ungaria „a oprit migraţia ilegală la graniţă, a interzis propaganda de gen în şcoli şi insistă pentru pace” în Ucraina, şi-a rezumat Viktor Orban politica ce l-a adus în conflict cu Bruxellesul şi Washingtonul.

„Sunt sigur că dacă (Donald) Trump ar mai fi fost preşedinte în SUA, nu ar mai fi fost război (în Ucraina). Reveniţi, domnule preşedinte! Aduceţi pacea pentru noi!”, l-a îndemnat el pe fostul preşedinte republican, care conduce în primarele din partidul său pentru desemnarea candidatului prezidenţial, dar în acelaşi timp se confruntă cu o serie de dosare penale pe care le consideră o folosire a justiţiei împotriva lui de către democraţii lui Biden. Victor Orban a descris la rândul său drept o „metodă comunistă” procesele desfăşurate împotriva lui Trump.

Viktor Orban şi Donald Trump s-au întâlnit ultima dată în august 2022, la clubul de golf pe care fostul preşedinte al SUA îl are în New Jersey.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Țepe” cu apartamente pe litoral! Metrul pătrat în Mamaia Nord sare de 2.500 euro și surpriză: nu mai cumpără...
Digi FM
Ce pensie alimentară primește Ioana Ginghină de la Alexandru Papadopol pentru fiica lor, după divorț: „Nu pot...
Pro FM
Ce se știe despre fostul soț al cântăreței Sia. Cei doi au divorțat la mai puțin de un an de când au devenit...
Film Now
Emma, actuala soție a lui Bruce Willis, declarații după ce actorul a împlinit 70 de ani: „A avut o zi...
Adevarul
Oligarhul moldovean Veaceslav Platon, cerere de eliberare pe cauțiune la Londra. Ce decizie au luat...
Newsweek
Creșterea a sute de mii de pensii blocată. Instanța dă termene de judecată la un an de zile DOCUMENT
Digi FM
Cea mai mare economie a Europei, afectată de deficitul de locuinţe. Ce a declanșat situația
Digi World
Secretul din raftul cu condimente și ierburi aromatice. În ce se găsește acidul carsonic, un nou aliat în...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile