Viktor Orban, furios pe noua conducere a UE: O „coaliţie pro-război, pro-migraţie şi anti-economie”

Data actualizării: Data publicării:
viktor orban
Foto: Viktor Orban, premierul Ungariei / Sursa foto: Profimedia Images

Prim-ministrul ungar Viktor Orban a descris noua conducere UE ce se profilează, sub un potenţial al doilea mandat de preşedinte al Comisiei Europene al Ursulei von der Leyen, drept o 'coaliţie pro-război, pro-migraţie şi anti-economie'.

Într-un interviu acordat vineri postului de radio de stat ungar, Orban, aflat într-o vizită în Germania, a declarat că o coaliţie 'din ce în ce mai de stânga' a conservatorilor, social-democraţilor şi liberalilor, care împreună deţin o majoritate în noul Parlamentul European, a ajuns deja la un acord în această privinţă, notează Agerpres.

'Aceasta este o coaliţie pro-război care s-a strâns laolaltă pentru a accelera alunecarea Europei în război', a afirmat el, arătând că Europa trece printr-o etapă de militarizare fără precedent de la Al Doilea Război Mondial.

La reuniunea informală de luni de la Bruxelles a liderilor UE nu se ajunsese încă la un acord cu privire la persoanele care vor ocupa principalele funcţii din UE în urma alegerilor europarlamentare din iunie.

Cu toate acestea, este 'un meci al cărui fluier de început a fost dat deja', a spus Orban.

În opinia sa, Manfred Weber, ca lider al Partidului Popular European (PPE) - partidul cu cele mai multe mandate în viitorul PE -, a jucat 'rolul lui Belzebut' (diavol) în forjarea acestei coaliţii.

Weber este 'un vechi duşman al Ungariei', iar von der Leyen este 'doar o fetiţă de altar' pe lângă el, a mai spus Orban.

Potrivit lui, coaliţia 'weberienilor' va executa aşa-zisul 'plan Soros', prin care miliardarul american de origine evreiască născut în Ungaria încearcă să inunde Europa cu imigranţi pentru a le fura naţiunilor europene identitatea creştină şi naţională.

'Un schimb de populaţie are loc în Europa, persoanele albe, creştine, cu conştiinţa tradiţiilor - europenii, să spunem - devin tot mai puţine, iar numărul migranţilor importaţi creşte', a continuat Orban.

În acest context, un efect al imigraţiei masive este faptul că Germania 'nu mai seamănă' cu ce era, crede premierul ungar, citat de AFP.

'Dacă este să o compar cu ţara de acum zece ani, gustul nu mai este acelaşi, mirosul nu mai este acelaşi', a spus el, criticând o ţară total transformată, cu 'sute de mii' de migranţi beneficiari ai recentei relaxări a condiţiilor de dobândire a cetăţeniei.

Altădată un exemplu 'pentru poporul său muncitor' şi 'ordinea sa', Germania este de acum 'o lume colorată şi multiculturală', ceea ce are 'tot felul de efecte' asupra societăţii, a apreciat el.

Liderul naţionalist, cunoscut pentru poziţiile sale anti-migraţie, s-a felicitat că în 2015 a închis poarta pentru refugiaţi şi 'a păstrat o insulă de pace' în Ungaria, spre deosebire de Germania, care a primit atunci aproape un milion de persoane.

Ungaria va prelua la 1 iulie pentru un semestru preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Gwen Stefani, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din viața ei: „Cum te aduni? A părut o a doua șansă...
Film Now
Reuniune surpriză în Beverly Hills. Cameron Diaz și Demi Moore, împreună la 21 de ani de la premiera...
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Nu au existat bani pentru plata pensiei în decembrie. La ce artificiu a recurs guvernul? DOCUMENT
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
volkswagen shutterstock_1154271856
Angajații Volkswagen se oferă să accepte reducerea salariilor, cu condiția să nu fie închise fabricile din...
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Matthew McConaughey, adevărul din spatele renunțării la comedii. Nici măcar o ofertă de 14,5 milioane $ nu...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...