Un ofițer de poliție din New York împreună cu o altă persoană au reușit să salveze un bărbat care a leșinat și a căzut pe șine, cu doar câteva clipe înainte de sosirea în stație a unui metrou, potrivit BBC.
Bărbatul care a scăpat ca prin urechile acului aștepta metroul într-o stație din Bronx când și-a pierdut cunoștința și a căzut de pe peron, direct pe șine.
Imediat după incident și fără să stea prea mult pe gânduri, un polițist al forțelor NYPD aflat și el pe peron a intervenit, sărind pe șinele de metrou și încercând să îl scoată pe bărbat cât mai repede, înainte de sosirea trenului în stație.
Cu ajutorul venit din partea unui tânăr, bărbatul căzut inconștient a fost salvat în ultima clip. Călătorii l-au ajutat, la rândul lor, pe polițist să se urce înapoi pe peron, deznodământul fericit fiind aplaudat de cei aflați în stație.
NYPD a postat pe pagina de Twitter imaginile surprinse de o cameră de supraveghere, subliniind că polițistul nu a ezitat nici un moment să-l ajute pe bărbat. ”Polițiștii din NYPD îi ajută pe newyorkezi cu orice preț!”, au scris reprezentanții instituției.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Editor : I.C