VIDEO Un pasager i-a tras un pumn unui însoțitor de zbor, pentru o cafea. Ceilalți călători l-au prins și l-au legat de scaun

Data publicării:
Avion American Airlines pe pista aeroportului
Avion American Airlines. Foto: Gulliver/ Getty Images

Un bărbat din California a fost pus sub acuzare pentru că a lovit un însoțitor de bord cu pumnul în ceafă, în timpul unei curse a companiei American Airlines, au anunțat procurorii federali citați de CNN.

Alexander Tung Cuu Le, în vârstă de 33 de ani, riscă o pedeapsă maximă de 20 de ani de închisoare.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Incidentul a avut loc în timpul zborului American Airlines 377, de la San José del Cabo, Mexic, la Aeroportul Internațional Los Angeles.

Totul a început când Le s-a ridicat de pe scaun și a cerut cafea, apucând de umeri o însoțitoare de bord. Un alt însoțitor de bord s-a apropiat de Le, care l-a întâmpinat într-o „poziție de luptă”. Când acel însoțitor a plecat spre partea din față a avionului, pentru a raporta comportamentul lui Le pilotului, bărbatul s-a repezit la acesta și l-a lovit cu pumnul în ceafă, potrivit unui agent FBI.

Incidentul a fost înregistrat de un alt pasager, care a spus apoi că Le „l-a lovit cu pumnul pe însoțitorul de bord”.

Înregistrarea video postată pe rețelele sociale arată o persoană care se apropie de un însoțitor de bord spre partea din față a avionului și începe să-l lovească.

În timp ce Le fugea spre spatele avionului, ceilalți pasageri l-au prins și l-au legat cu centura de siguranță de scaun și cu cătușe flexibile furnizate de un însoțitor de bord. Pentru că insista să-și desfacă centura, a fos nevoie să fie legat de scaun cu „ extensii de centură”, potrivit FBI.

Însoțitorul de bord care a fost lovit cu pumnul a rămas în bucătăria avionului, cu o pungă de gheață la ceafă, pentru tot restul zborului și a fost transportat la un spital la aterizare.

O altă însoțitoare de bord „tremura atât de tare încât a avut dificultăți în îndeplinirea sarcinilor sale”, mai spune FBI.

„Actele de violență împotriva membrilor echipei noastre nu sunt tolerate de American Airlines”, a spus compania aeriană într-un comunicat.

„Persoana implicată în acest incident nu va mai avea voie niciodată să călătorească cu noi și vom colabora îndeaproape cu forțele de ordine”, se mai arată în comunicat.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Semne care indică trăsături psihopatice: de la carismă, manipulare și...
Digi FM
Ce se ascunde în spatele lui Călin Georgescu? Ce partid îl susține, de fapt
Pro FM
Jennifer Lopez a pus pe ea cea mai scurtă fustă din dulap și a asortat-o cu cizme peste genunchi. 55 de ani...
Film Now
Brigitte Nielsen, fosta nevastă a lui Sylvester Stallone, la plajă cu soțul cu 15 ani mai tânăr. Blonda s-a...
Adevarul
Românii fac haz de necaz, după rezultatele din primul tur al alegerilor: „Marcele, găsește-ți diploma de bac...
Newsweek
Delir în Programul de Guvernare Călin Georgescu: UE și NATO ne vor răul. Avem nevoie de gaz rusesc
Digi FM
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut pe Călin Georgescu: „Am greșit. Trebuia să fiu mult mai atent”
Digi World
Metoda scandinavă care promite un somn bun. Ce să schimbi dacă împarți patul cu cineva
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Tara Reid, greu de recunoscut la 25 de ani de la American Pie. Foarte slabă, dar cu zâmbetul pe buze, pozată...
UTV
Dorian Popa a fost condamnat dupa ce a condus sub influenta drogurilor. Ce pedeapsa a primit celebrul vlogger