Un bărbat care a ajuns în instanța belarusă pentru că a participat la mitinguri anti-Lukașenko a încercat să se sinucidă chiar în sala de judecată, după ce a fost amenințat că dacă nu va pleda vinovat, rudele și vecinii săi vor fi cercetați penal, scrie Reuters.
Opozantul Stepan Latîpov și-a tăiat gâtul în timpul unei ședințe judecătorești de marți. Bărbatul, care se afla după gratii, a urcat pe banca acuzaților, astfel încât paznicii să nu poată ajunge la el și și-a înfipt un pix în gât.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Înainte de a încerca să-și pună capăt zilelor, el a spus că a fost presat să-și recunoască vina și amenințat că dacă nu o va face, vor fi intentate dosare penale împotriva rudelor și vecinilor săi.
„A fost amenințat cu persecuția familiei sale dacă nu se recunoaşte vinovat. Acesta este rezultatul terorii de stat, represiunilor, torturii din Belarus. Trebuie să o oprim imediat!”, a scris pe Twitter lidera opoziţiei aflată în exil, Svetlana Țihanovskaia.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
După ce s-a automutilat în timpul ședinței judecătorești, bărbatul a fost dus de urgență la spital. Potrivit presei locale, Stepan Latîpov este în viață, însă nu se cunosc alte detalii despre starea lui de sănătate.
Stepan Latîpov a fost reținut pe 15 septembrie, în timp ce încerca să oprească poliția și muncitorii să șteargă o pictură murală într-o curte rezidențială care arăta culorile roșu și alb ale steagului istoric al țării, devenit simbol al opoziției.
Activistul a fost acuzat de organizare de proteste, opunere de rezistență la arestare și de fraudă. De asemenea, a fost acuzat la televiziunea de stat că intenționează să otrăvească poliția. El a negat învinuirile care i se aduc.
El este unul dintre zecile de mii de bieloruși care au fost reținuți pentru că au protestat împotriva rezultatelor alegerilor prezidențiale din august anul trecut.
Sancţiunile occidentale împotriva regimului Lukașenko s-au întărit după ce un avion Ryanair a fost deturnat săptămâna trecută la Minsk pentru ca autoritățile să-l aresteze pe un jurnalist și blogger apropiat opoziţiei și pe prietena sa.
Editor : I.C