VIDEO. O femeie l-a sărutat pe Charles în timp ce noul rege făcea prima baie de mulțime în fața Palatului Buckingham

Data publicării:
regele charles este sarutat de o femeie in timpul unei bai de multime
Regele Charles al III-lea a fost sărutat de o femeie în timpul primei băi de mulțime la Palatul Buckingham Foto: captură video

O femeie l-a sărutat pe obraz pe regele Charles al III-lea în timp ce acesta saluta mulțimea, vineri, înainte de a intra în Palatul Buckingham, în prima sa întâlnire cu publicul după moartea Reginei Elisabeta a II-a. Femeia a povestit la CNN de ce a decis să îl sărute.

„Nu mi-a venit să cred și i-am spus: Pot să vă sărut? Iar el a spus: Ei bine, da. Așa că l-am apucat de gât și l-am sărutat și sunt foarte fericită”, a declarat Jenny Assiminios pentru CNN.

„Nu mi-a trecut niciodată prin cap că voi săruta vreodată un rege”, a mărturisit ea. Femeia a spus că i s-a părut că Regele e trist și pur și simplu „așa i-a venit”, ca un gest de consolare pentru pierderea mamei. 

„Este minunat, este perfect”, a adăugat femeia.

Jenny Assiminios spune că  iubește familia regală și că le urmărește viața. Iată momentul în care aceasta l-a sărutat pe regele Charles:

Regele Charles al III-lea a ajuns la Palatul Buckingham. Și-a petrecut minute bune dând mâna cu oamenii strânși acolo, care i-au transmis condoleanțe, unii l-au aclamat și chiar au intonat „God Save The King”, imnul regal.

Charles, împreună cu Regina consoartă Camilla, s-a plimbat apoi pe lângă porțile palatului regal, uitându-se la miile de buchete de flori și mesaje de condoleanțe așezate acolo de cei care deplâng moartea mamei sale.

A intrat apoi în curtea Palatului Buckingham, dar nu înainte de a se întoarce către mulțime făcându-le cu mâna de mai multe ori supușilor care îl aclamau. A fost prima ieșire în public a noului rege Charles al III-lea de la moartea mamei sale, Regina Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh din istoria Marii Britanii.

Noul monarh, Regele Charles al III-lea, este moștenitorul care a așteptat cel mai mult ca să urce pe tronul Marii Britanii.  La 73 de ani, el este, totodată, regele din istoria Marii Britanii care preia Coroana la vârsta cea mai înaintată.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”