VIDEO. Bătaie pe combustibil într-o benzinărie din Marea Britanie

Data publicării:
bataie
Bătaie pe combustibil într-o benzinărie din Marea Britanie. Foto: Captură video

Criza de combustibil din Marea Britanie încinge spiritele în stațiile de alimentare. Disperați să-și facă plinul și chiar rezerve, oamenii ajung să se ia la bătaie. Cozile cu sute de mașini care așteaptă să intre în benzinării se întind pe distanțe de mai mulți kilometri. În acest timp, guvernul britanic spune că situația începe să se îmbunătățească, în timp ce caută cu disperare să aducă șoferi străini care să transporte combustibilul. Autoritățile din Regat au pus armata în stand-by, care se pregătește să se ocupe de transportul benzinei în staţiile de alimentare. Vă avertizăm că urmează imagini care vă pot afecta emoțional!

 

Ministrul Transporturilor din Marea Britanie, Grant Shapps, a făcut marţi un apel către automobilişti să se abţină să îşi umple cu combustibil vechile sticle de apă, după ce achiziţiile de panică au provocat lungi cozi la benzinării în ultimele zile, informează Reuters.

"Începem să vedem primele semne de stabilizare, care nu se reflectă deocamdată asupra cozilor", a declarat Grant Shapps adăugând că rezervoarele multor benzinării au fost reaprovizionate cu carburanţi. "Cu cât mai rapid vom reveni la vechile noastre obiceiuri normale, cu atât mai rapid va fi rezolvată situaţia şi rog publicul să facă acest lucrul. În special, vă rog să nu mai veniţi cu sticle de apă la benzinării, este periculos şi nu ajută", a subliniat Grant Shapps.

Autorităţile britanice îi roagă pe șoferi să nu mai cumpere carburanţi la pet

În mai multe oraşe importante din Marea Britanie se pot vedea cozi lungi de automobile la benzinării, în timp ce câteva zeci de benzinării au fost închise din cauza lipsei de combustibili.

Grant Shapps a precizat că actuala criză de aprovizionare cu combustibili este cauzată de pandemia de COVID care a oprit procedurile de examinare pentru cei care doreau să obţină un permis de conducere de camion.

"Această problemă este cauzată aproape în întregime de coronavirus şi de incapacitatea de a testa noi şoferi de camion în perioada carantinelor. Brexitul este un alt motiv. Pe de altă parte, această criză ne-a ajutat să modificăm regulile pentru a putea testa mai rapid noi şoferi, o flexibilitate care ne-a fost oferită prin ieşirea din UE şi capacitatea de a modifica legislaţia", a spus ministrul britanic al Transporturilor, citat de Agerpres.

Conform planurilor anunţate sâmbătă de Executivul de la Londra, un număr de 5.000 de şoferi de camion de mare tonaj vor putea veni în Marea Britanie pe baza unor vize temporare, valabile pe o perioadă de trei luni, din octombrie până în decembrie.
Această decizie de redeschidere a porţilor pentru imigranţi profesionali contravine liniei promovate de premierul Boris Johnson, al cărui Executiv continuă să insiste că Regatul Unit nu mai depinde de forţa de muncă străină. În plus, până la 4.000 de persoane vor fi pregătite pentru postul de şoferi de camion, iar scrisori vor fi trimise către aproximativ un milion de persoane din Marea Britanie care au un permis de conducere de camion, în încercarea de a-i convinge să se reîntoarcă în industrie, iar examinatori din cadrul Ministerului Apărării vor fi implicaţi în urgentarea procedurilor de testare.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie primește o îngrijitoare româncă după 20 de ani de muncă în Germania sau Austria
Digi FM
Cabiria, fiica actriței Maia Morgenstern, a născut la vârsta de 26 de ani un băiețel. În urmă cu puțin timp...
Pro FM
Enrique Iglesias, mai fericit ca niciodată. Ce a răspuns când a fost întrebat dacă Anna Kournikova e...
Film Now
Top 5 documentare și filme despre Freddie Mercury, vocea care a schimbat istoria muzicii
Adevarul
Cum explică primarul Chișinăului, Ion Ceban, aflasarea sa la Moscova în ziua începerii războiului din Ucraina
Newsweek
Ministrul Muncii ar vrea să schimbe modul de distribuire al unor pensii. Economii de 60.000.000 lei
Digi FM
Soția lui Bruce Willis s-a simțit "izolată" când a aflat că actorul suferă de demență: "Am fost cufundată în...
Digi World
Clip viral cu o simulare care arată de ce poziția de siguranță poate face diferența dintre viață și moarte...
Digi Animal World
În urgențele veterinare, fiecare minut contează: ”Amânarea tratamentului poate duce la complicații grave...
Film Now
Secretele transformării lui Dwayne Johnson. Cum a înlocuit mușchii uriași cu o siluetă mult mai suplă, după...
UTV
Cabiria, fiica Maiei Morgenstern, a născut un băiețel. Actrița a devenit bunică