Venezuela 2019 este Rusia 1993? Va da ordin Maduro tancurilor să tragă în opozanți?

URSS se prăbușise de doi ani. Haosul social părea de nestăpânit. Iar în 1993 un vacuum constituțional aducea Rusia în pragul unui război civil: președintele Boris Elțîn dăduse ordin armatei să deschidă focul împotriva parlamentului. Obuzele tancurilor au început să șuiere spre Casa Albă (clădirea legislativului), unde se baricadaseră deputații anti-Elțîn. Arc peste timp: similaritățile dintre criza constituțională din Rusia și criza venezuelană sunt izbitoare.

Pe 21 septembrie 1993, Rusia post-sovietică intra pe terenul minat al unei crize constituționale după ce Boris Elțîn, rebelul de western al Perestroikăi, a semnat Decretul nr. 1400, prin care dizolva legislativul federal - Sovietul Suprem și Congresul Deputaților Poporului. Cele două organisme, tributare încă etatismului brejnevist (dar nu lipsite de simțul realității), se opuneau consolidării președinției lui Elțîn pe fundamentul unui pachet de reforme neoliberale, pe care le considerau a fi un „genocid economic”.

Decretul lui Elțîn venea în contradicție cu Constituția încă made in URSS a Rusiei. Tăvălugul n-a întârziat: Congresul Deputaților Poporului a respins decretul și a început un conflict constituțional de tranșee cu Kremlinul. Prin votul Congresului, Elțîn a fost destituit din funcția de șef al statului, iar deputatul Aleksandr Ruțkoi a fost rapid înscăunat ca președinte interimar al Rusiei.

Boxul politic s-a mutat în stradă: masele de susținători ai parlamentului s-au năpustit pe străzile Moscovei, au început ample manifestații anti-Elțîn. În curând, capitala avea să se transforme într-un ring de război civil. Bandele criminale (celebrii pațani conduși de razboiniki) fidele Congresului au luat cu asalt turnul Ostankino al televiziunii naționale. În replică, Boris Elțîn, având armata și forțele de securitate de partea sa, a decretat stare de urgență.

Militarii au primit ordin să atace Casa Albă (actuala Dumă de Stat), în care stăteau baricadați deputații puciști. Sediul a fost asediat de tunurile tancurilor. Forțele speciale au pătruns în clădire și i-au evacuat pe parlamentari. Cele 10 zile de conflict au lăsat în urmă aproape 200 de morți și 500 de răniți. Fusese cel mai sângeros episod din Moscova de la sfârșitul Revoluției Bolșevice din 1917.

Acum, ceea ce se întâmplă în Venezuela pare, pe cât se poate deduce, o copie aproape la indigo după modelul crizei rusești din 1993.

Tocmai pentru a preveni astfel de situații, Nicolas Maduro a „înghebat” o Adunare Constituantă în 2017, oferindu-i superputeri legislative: puterea de a modifica Constituția și puterea de a dizolva parlamentul. 

De cealaltă parte, Juan Guaido, aterizat peste noapte pe un val de simpatie euroatlantică, joacă acum rolul lui Ruțkoi, fiind numit de Adunarea Națională (parlamentul venezuelan) în funcția de președinte interimar al Venezuelei. Parlamentarii opoziției spun că numirea lui Guaido respectă litera și spiritul Constiuției. Din cealaltă clădire populară a Caracasului, Palacio de Miraflores, Maduro susține că el este singurul reprezentant al „adevărului constituțional”.

Scurtă călătorie în trecutul imediat: învățăcelul zelos al lui Hugo Chavez a fost reales președinte în 2018. Scrutinul a fost considerat fraudat. Comunitatea internațională a refuzat să recunoască noul mandat. Așadar, din perspectiva comunității internaționale, Maduro nu este președintele Venezuelei, ocupă ilegitim scaunul.

Cine este, deci, președinte? Harababură maximă. Putin îi face zid. Erdogan îl numește „frate Maduro” și-l ovaționează pe Twitter cu un lobby de hashtag: #WeareMADURO. SUA, Canada, majoritatea statelor sud-americane, principalele instituții europene – îl susțin pe Guaido. Timp în care, în fundal, vedem o Venezuelă ruinată, scufundându-se în cea mai gravă criză umanitară din istoria ei modernă. Foametea este cerul și fuga din țară este pământul. 

Ce se desprinde limpede din tot acest vacarm? Faptul că armata este de partea lui Maduro. Și deja sunt morți pe străzi. Plus încă un scenariu în care situația poate degenera, pe lângă matrița Rusia 1993 – un clocot de mortalitate și tribalism de tipul Primăverii Arabe.