Ungaria va forţa marii retaileri să reducă prețurile la 20 de categorii de alimente de bază, începând cu 1 iulie, în încercarea de a ține sub control inflația, a anunțat guvernul acestei țări, potrivit Bloomberg.
Cele mai noi date Eurostat arată că, în martie, Ungaria a fost statul membru UE cu cea mai ridicată rată a inflaţiei, de 25,6%.
Noua măsură se aplică la 20 de categorii de alimente de bază şi va forţa retailerii să reducă preţurile la cel puţin un produs din fiecare grup în cadrul campaniilor săptămânale de reduceri, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alexandra Szentkiralyi, informează Agerpres.
Măsura va intra în vigoare la 1 iulie, o dată până la care va fi implementat un sistem de monitorizare a preţurilor.
Administraţia premierului Viktor Orban caută să impulsioneze intervenţia statului pentru a ţine sub control inflaţia. Comisia Europeană previzionează că anul acesta rata inflaţiei în Ungaria se va situa la 16,4%, cel mai ridicat nivel din UE, în timp ce Guvernul de la Budapesta are ca obiectiv reducerea inflaţiei sub 10% până în decembrie.
Separat, Executivul a extins cu două luni plafonarea preţurilor la unele produse alimentare de bază, până la 30 iunie, după ce inflaţia a încetinit doar marginal anul acesta, a anunţat Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban. În martie, preţurile alimentelor în Ungaria au crescut cu 43%, faţă de perioada similară din 2022.
În decembrie, Guvernul de la Budapesta a eliminat brusc plafonarea preţurilor la carburanţi, în condiţiile în care mulţi oameni au intrat în panică şi au achiziţionat cantităţi mari de combustibili, dar şi din cauza importurilor insuficiente.
Guvernatorul Băncii Naţionale a Ungariei, Gyorgy Matolcsy, a cerut Guvernului premierului Viktor Orban să contribuie la eforturile de reducere a inflaţiei, spunând că ţara se confruntă cu riscuri, de la creşterea costurilor serviciului datoriei la o convergenţă mai lentă. El a cerut la începutul anului eliminarea tuturor plafoanelor de preţ deoarece ar fi adăugat inflaţiei încă 3% - 4%, iar bugetul pe 2023 este afectat din cauza presiunilor inflaţioniste.
Editor : D.R.