Poliţia ungară a început să recruteze patrule de „vânătoare de frontieră” pentru a le desfăşura la graniţe împotriva imigraţiei ilegale, au anunțat vineri responsabili ai poliţiei.
„Vânătorii de frontieră” vor reprezenta o unitate independentă în cadrul poliţiei şi vor dispune de 14 companii staţionate în judeţul Bacs-Kiskun, alte şase în Csongrad-Csanad şi câte una în Bekes, Hajdu-Bihar şi Szabolcs-Szatmar-Bereg (la graniţele Ungariei cu Serbia, România şi Ucraina), a precizat comandantul adjunct al poliţiei naţionale, Csaba Tarcsa, potrivit agenției MTI, preluată de Agerpres.
Prima campanie de acest fel are ca obiectiv recrutarea a 2.200 de bărbaţi pentru o perioadă de trei ani, au mai menţionat responsabilii poliţiei.
Ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a subliniat joi, după o întâlnire la Viena cu omologul său austriac Alexander Schallenberg, că graniţa sudică a Ungariei este „practic sub asediu din cauza imigraţiei ilegale”.
Miercuri, la reuniunea de la Budapesta a şefilor diplomaţiilor din C5 - Austria, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia şi Ungaria -, el a atenţionat că noi valuri de migraţie declanşate de foamete ar putea crea o presiune fără precedent asupra Europei.
Editor : B.P.