Ungaria nu va renunța „la misiunea de pace”, după criticile liderilor europeni. Szijjártó, pentru presa rusă: „Suntem deja sancționați”

Data publicării:
orban putin
Orban își va contiuna „misiunea de pace”, după criticile liderilor UE Foto: Guliver / GettyImages

Ministrul maghiar de Externe a declarat, marți, într-un interviu pentru presa rusă, că Orban nu va renunța la „misiunea de pace”, după ce mai mulți oficiali europeni au criticat deschis vizitele acestuia la Moscova și Beijing. „Eu nu înțeleg cum ei ne pot amenința și mai mult decât acum”

„Toți politicienii pro-război din Europa au sărit imediat după începerea acestei misiuni de pace. Ne-au amenințat că ne vor boicota prin renunțarea la negocieri, ne-au amenințat că ne vor ignora. Acest tip de atac nu ne descurajează să continuăm misiunea de pace. Ei doar ne încurajează să depunem eforturi și mai mari pentru a continua eforturile în găsirea unei soluționări pașnice a războilui din Ucraina”, a declarat Péter Szijjártó pentru Ria Novosti.

Acesta a fost întrebat de propagndiștii lui Putin dacă Ungaria a primit „amenințări reale” de la conducerea Uniunii Europene, după „începerea misiunii de pace a premierului maghiar, Victor Orban.

Ministrul lui Orban a ținut să mai adauge: „Noi suntem un guvern patriotic, nu suntem un guvern mainstream. Suntem deja supuși sancțiunilor din partea Uniunii Europene. Din acest motiv eu nu înțeleg cum ei ne pot amenința și mai mult decât acum”

Aminitim, Victor Orban a fost într-o vizită oficială la Moscova, la începutul acestei luni pentru „a continua misiunea de pace” . Viktor Orban e considerat calul troian al Rusiei în UE și NATO. Liderul ungar a blocat mai multe sancțiuni occidentale la adresa Rusiei după invazia în Ucraina și a promovat constant retorica Kremlinului. Potrivit presei ruse, liderul maghiar ”a numit întâlnirea actuală cu Putin una specială”.

Liderii UE au anunțat public că premierul ungar Viktor Orban efectuează o vizită în Rusia „exclusiv în cadrul relațiilor bilaterale” dintre Budapesta și Moscova și nu reprezintă poziția Uniunii Europene. „Prim-ministrul Orban nu a primit niciun mandat din partea Consiliului UE pentru a vizita Moscova”, a declarat șeful afacerilor externe ale UE, Josep Borrell. Și președintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat că Orban n-ar trebuie să se angajeze în tratative cu Rusia în numele Uniunii Europene.

De altfel, un grup de 63 de eurodeputaţi din mai multe grupuri politice a cerut marţi UE să deposedeze Ungaria de drepturile sale de vot în blocul comunitar, drept răspuns la recentele vizite ale premierului ungar Viktor Orban la Moscova şi Beijing.


 

Editor : Alexandru Rotaru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri