Video&Foto Una dintre cele mai îndrăgite insule din Grecia, acoperită de zăpadă după o ninsoare neobișnuit de puternică

Data publicării:
zapada in creta
O furtună care a cuprins Grecia a adus ninsori și în Creta. FOTO: Twitter

O furtună care a cuprins Grecia a adus ninsori și în Creta. Heraklion, cel mai mare oraș al insulei din sudul Mării Egee a devenit alb - o priveliște rară. Școlile sunt astăzi închise și pe multe drumuri sunt restricții de circulație.

Un val de aer extrem de rece a lovit Grecia și a adus temperaturi sub nivelul de îngheț și zăpadă în multe părți ale țării, inclusiv în capitala Atena și multe insule din Marea Egee.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Autoritățile au avertizat oamenii ca luni și marți să își limiteze ieșirile în aer liber doar la cele esențiale, în timp ce școlile au trecut doar la cursuri online. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Programările privind vaccinarea anti-Covid, pentru luni și marți într-un spital de copii din Atena, au fost reprogramate pentru următoarele zile, într-o altă locație.

Zăpada abundentă a acoperit repede centrul Atenei, iar autoritățile au transmis luni dimineață mai multe alerte de urgență pentru locuitori, avertizându-i cu privire la ninsori puternice în următoarele ore și cerându-le să evite deplasările dacă nu sunt necesare.

Șoferii au fost obligați să își echipeze mașinile pentru iarnă.

Zăpada este un fenomen rar întâlnit în Atena și pe insulele din Marea Egee. Anul trecut, capitala Greciei a fost lovită de o furtună majoră de zăpadă care a cauzat probleme grave, alimentarea cu energie electrică a fost oprită zile  întregi în unele cartiere, iar pe străzi nu s-a mai putut circula decât dacă mașinile erau echipate cu lanțuri. Mii de copaci au căzut din cauza greutății zăpezii.

 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri