Un turist riscă închisoarea în Thailanda, după ce a scris review-uri negative la adresa unui hotel

Data publicării:
Holidays, tourist relaxing in luxury beach hotel near luxurious swimming pool.
Sursa foto: Getty Images

Un american riscă o pedeapsă de doi ani de închisoare în Thailanda, după ce a postat review-uri negative la adresa unui hotel în care s-a cazat, informează BBC.

Bărbatul a fost acționat în instanță de conducere hotelului, în baza legii dure anti-defăimare din Thailanda.

Wesley Barnes lucrează în Thailanda și a postat o serie de review-uri pe mai multe platforme online, acuzând resort-ul de "sclavie modernă".

Resortul Sea View a anunțat că criticile dure aduse de fostul oaspete sunt false și dăunează reputației hotelului. "Proprietarul a depus o plângere în care spune că acuzatul a postat review-uri nedrepte la adresa hotelului pe site-ul TripAdvisor", a comunicat poliția locală agenției AFP.

Ce incident a declanșat scandalul

Incidentul, petrecut la hotelul de pe insula Koh Chang în 2020, a pornit de la o ceartă declanșată după ce Wesley Barnes a vrut să aducă în restaurantul hotelului propria sa sticlă de alcool. Un comunicat al hotelului spune că Barnes "a provocat gălăgie" și a refuzat să plătească o taxă de dop la care restaurantul a renunțat până la urmă, când managerul a intervenit.

După ce a părăsit resortul, Wesley Barnes a postat mai multe review-uri negative la adresa hotelului și a fost acționat în instanță. Ulterior, bărbatul a fost reținut și eliberat pe cauțiune după câteva zile în închisoare.

Dacă va fi găsit vinovat de încălcarea legii anti-defăimare, Barnes riscă până la doi ani de închisoare. Hotelul susține că review-urile erau "inventate, recurente și răutăcioase", iar un review de pe Trip Advisor acuza hotelul de "sclavie modernă".

Wesley Barnes a declarat pentru BBC că acel review nu a fost niciodată publicat, deoarece încălca regulile TripAdvisor. Bărbatul a mai spus că și-a pierdut locul de muncă din cauza incidentului și s-a declarat îngrijorat că publicitatea acordată cazului îi va reduce șansele să-și găsească un alt loc de muncă în viitorul apropiat.

Barnes va mai apărea în fața instanței în luna octombrie. El speră acum să rezolve situație direct cu conducerea hotelului, pentru că îi e teamă intre la închisoare, având în vedere felul în care au fost primele sale zile în detenție. Conducerea resortului Sea View a anunțat BBC că a încercat să-l contacteze pe Barnes de multe ori înainte să depună plângerea, însă fără succes.

"Am ales să depunem o plângere pentru a-l descuraja, pentru că ne-am dat seama că ar putea continua să scrie review-uri negative săptămâni la rând în viitorul apropiat", a anunțat compania. "În ciuda numeroaselor eforturi de a-l contacta pentru a rezolva problema pe cale amiabilă, vreme de o lună, a ales să ne ignore. Ne-a răspuns abia când a fost notificat de autorități privind plângerea depusă".

Mai multe persoane și-ar fi anulat rezervările și conducerea hotelului ar fi primit întrebări despre felul în care își tratează angajații, după publicarea review-urilor lui Wesley Barnes. Managementul resortului susține că i-a comunicat lui Barnes că nu va depune plângere dacă se va opri din a scrie noi review-uri "false".

"Primirea multor review-uri false într-o perioadă scurtă de timp poate afecta o afacere, în special în această perioadă dificilă", a anunțat resortul.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trump impune TARIFE GIGANTICE pentru Europa, mai blând cu...
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
John Cena a avut cancer de piele de două ori. "Îndrăgostit de soare", nu și-a protejat pielea în tinerețe...
Adevarul
Pericolul din farfurie. Adevărul despre un aliment de bază în România
Newsweek
Șmecheria prin care România păstrează pensiile speciale de 20.000 lei, deși UE a cerut să le tăiem
Digi FM
O elevă de 15 ani a leșinat în timpul orei de biologie, la un liceu din Botoșani. Ce au descoperit medicii
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Un produs popular pentru câini ar putea declanșa „sindromul vârcolacului”. Ce simptome prezintă patrupedele...
Film Now
Rosamund Pike, „terifiată” când a filmat scena intimă cu Pierce Brosnan în „Die Another Day”. Avea 22 de ani
UTV
Delia, atacată de câini în parc. Artista s-a urcat într-un copac: „M-am zgâriat, m-am făcut praf...”