Video „Un semnal pentru Putin.” Ce măsuri ia Lituania pentru a se apăra de o invazie rusă: „Toate prieteniile au luat sfârșit”

Data publicării:
dinti de dragon
Lituania va instala blocaje rutiere, printre altele, pe malurile râului Nemen, care formează o graniță naturală între această țară baltică și regiunea Kaliningrad, precum și Belarus. Foto: Ministerul lituanian al Apărării
Din articol

Lituania a instalat „dinți de dragon” și „arici” la granița cu Kaliningrad pentru a preveni o eventuală invazie rusească. Măsura face parte dintr-o strategie mai amplă a autorităților de la Vilnius, care include blocaje rutiere și mine și pentru care au fost alocați 600 de milioane de euro. „Acesta nu este doar un semnal pentru Putin, ci și o modalitate de a proteja zonele care ar putea fi vulnerabile, a declarat ministrul lituanian al Apărării Laurynas Kasciunas, potrivit presei locale

 

„Dinții de dragon”, care au rolul de a opri înaintarea tancurilor, au fost instalați au fost instalați pe podul care leagă teritoriul țării de Rusia.

„Podul Louisa este proprietatea Federației Ruse, așa că astăzi putem instala obstacole doar în capătul podului. Aici, mișcarea forțelor inamice ar putea fi blocată de aricii noștri, dinții de dragon și sârmă ghimpată. Pe lângă toate aceste masuri menționate, se mai are în vedere instalarea de obstacole de rezervă - seturi de grinzi metalice”, a declarat ministrul Apărării Naționale, Laurynas Kasciunas, potrivit televiziunii lituaniene. 

Darius, care locuia în orașul Panemune din Lituania, chiar peste podul din Sovetsk din Kaliningrad, a venit să vadă noile bariere defensive.

„Am avut prieteni ruși acolo când eram copii. Ei obișnuiau să ne viziteze și pe noi. Iar acum, toate prieteniile s-au terminat”, spune el.

Blocaje rutiere

Potrivit șefului Statului Major General al Lituaniei, Remigijus Baltrenas, granița Lituaniei cu Kaliningrad este foarte diversă - trece pe uscat, de-a lungul râului Nemen, dar și prin orașul Neringa, care se află între Lituania și Rusia.

Lituania va instala blocaje rutiere, printre altele, pe malurile râului Nemen, care formează o graniță naturală între această țară baltică și regiunea Kaliningrad, precum și Belarus.

Cele mai eficiente măsuri sunt obstacole precum dinții de dragon și aricii combinate cu mine. „Cea mai mare parte va fi cheltuită pentru diverse tipuri de mine. Contractele au fost deja încheiate, iar unele mine sunt deja pe drum, altele vor urma”, a declarat Kasciunas.

În ultimele luni, Lituania și Polonia au investit sume importante în construirea de tot felul de fortificații și bariere la graniță, de teama unui atac din partea Moscovei.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri