Un sat spaniol a fost scos la vânzare pentru 260.000 de euro. Cumpărătorul se va alege cu 44 de case și un bazin de înot

Data publicării:
constructii vazute de sus
Localitatea a fost părăsită încă din anii 1980. Foto: Wikimedia Commons

Micuța localitate Salto de Castro, din Spania, poate fi cumpărată cu totul pentru prețul de 260.000 de euro. Situată în nord-vestul țării, lângă granița cu Portugalia, localitatea are 44 de case, o biserică, o școală și un bazin de înot, incluse în preț.

Salto de Castro a fost ridicată la începutul anilor 1950 de o companie care se ocupa cu electrificarea zonelor rurale din Spania. Aici au fost cazați muncitorii care au construit un baraj de acumulare, în apropiere. Însă după finalizarea lucrărilor, oamenii au început să plece, în lipsa locurilor de muncă. În anii 1980, Salto de Castro era deja o localitate părăsită.

A fost cumpărată, apoi, de un om de afaceri, la începutul anilor 2000, care a vrut să transforme satul într-un complex hotelier. Dar criza economică mondială i-a curmat planurile, iar acum, la peste 80 de ani, proprietarul a decis să renunţe la proiect.

Reprezentanţii companiei imobiliare care intermediază vânzarea au spus, pentru BBC, că anunţul a avut peste 50.000 de vizite, de când a fost postat online, săptămâna trecută. Iar aproximativ 300 de persoane, din mai multe ţări, şi-au exprimat dorinţa de a cumpăra.

Salto de Castro a mai fost scos la vânzare şi în trecut, însă preţul cerut atunci, de 6,5 milioane de euro, a ţinut potenţialii cumpărători departe. Preţul actual, de 260.000 de euro, este comparabil cu cel al unei garsoniere într-o zonă centrală din Madrid sau Barcelona.

Anunţul precizează, însă, că cine vrea să renoveze clădirile ori să continue proiectul de transformare a localităţii într-un complex turistic ar trebui să investească în jur de două milioane de euro.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Anul în care sunatul după doctori s-a încheiat. Schimbările pe care ni le pregătesc ...
Digi FM
Cum se simte Florin Piersic după anul greu traversat: "Sper să prind și ziua în care am să împlinesc 89 de...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
„Îţi dă, dacă ai noroc, două duble”. Tilda Swinton, despre ce înseamnă cu adevărat să lucrezi cu Almodovar
Adevarul
Un important bancher anunță momentul în care vom intra oficial în criză. „Cei 250 miliarde euro s-au dus 90%...
Newsweek
SURSE Pensia pe ianuarie poate întârzia și 10 zile. Casele de Pensii NU au calendarul plăților
Digi FM
Deputatul cu mandat de 10 zile: "A fost mai mult de palmares. Nu am așteptări legate de salariu"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
56 de ani și e un pachet de mușchi. Hugh Jackman, pozat la bustul gol pe o plajă din Australia
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei