Un irakian și-a găsit refugiu într-o mănăstire din Germania, de teamă că va fi deportat în România
Pentru numeroși solicitanți de azil din Germania există o ultimă șansă când expulzarea devine iminentă: să se refugieze într-o biserică sau o mănăstire. Parohiile cred că au datoria să-i ajute pe cei precum Harman, un tânăr refugiat din Irak. Se ascunde într-o mănăstire din Bavaria cu speranța că într-o zi va putea să trăiască liber. Refugierea în biserici e o tradiție veche de secole în Germania, dar nu are vreo bază legală. Biroul de imigrări și destui politicieni sunt tot mai îngrijorați de această tactică și își intensifică presiunile la adresa bisericilor. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:00 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30.
Harman este gata să dea o mână de ajutor ori de câte ori maica Geraldine îi cere. Astăzi e vorba de grădinărit. Munca zilnică de la mănăstire îl ajută pe tânărul irakian yazidi să uite de teama că ar putea fi deportat. Conform acordurilor UE, ar trebui să revină în România, țara prin care a intrat pe teritoriul Uniunii Europene. Dar susține că a fost abuzat de Poliția Română.
„Mi-aș dori să pot părăsi mănăstirea ca un om liber, fără să mă tem că poliția mă va aresta și mă va expulza imediat”, spune tânărul.
Harman și alți cinci refugiați au primit azil bisericesc în mănăstirea dominicană. Aici sunt în siguranță deocamdată. Călugărițele oferă hrană, adăpost și lecții de germană în fiecare după-amiază.
Anterior, solicitanţii de azil respinși, ca Harman, și apoi refugiaţi într-o biserică, au avut aproape întotdeauna o șansă la o a doua audiere. Însă recent, autoritățile federale au respins aproape toate aceste cereri.
Azilul în biserică, din ce în ce mai dificil
De anul trecut, de la înăsprirea reglementărilor privind azilul bisericesc, maica Geraldine nu mai știe cât timp trebuie să le acorde adăpost refugiaților pentru a-i feri de expulzare. Uneori, chiar și ea trebuie să refuze imigranții care îi cer ajutor:
„Au venit aici solicitanți de azil, înspăimântați și devastați, cu ochii în lacrimi și totuși a trebuit să le spun că nu mai avem suficient spațiu, că sunt prea mulți. M-am gândit atunci: Dumnezeule, acesta este iadul, nu voi putea continua”, spune maica Geraldine.
Devotamentul ei este privit cu reținere de către politicieni din Berlin precum Thorsten Frei, care se ocupă de politica internă. Azilul bisericii va fi respectat, iar poliția nu va scoate niciodată cu forța refugiații de acolo. Dar astfel de portițe legislative nu vor mai rămâne mult timp deschise.
„Azilul bisericii este doar un drept suplimentar pentru reevaluarea cazurilor. Este complet greșit să crezi că astfel de cereri de la parohii sunt aprobate automat - asta ar fi absolut inacceptabil și ar încălca statul de drept”, spune Thorsten Frei, de la CDU, membru al Bundestagului.
Acest lucru pune presiune pe maica Geraldine. A contactat alte parohii care oferă azil. În Germania sunt cam 450. Împreună, vor să țină piept unei noi măsuri care impune refugiaților să trăiască în cadrul bisericii cel puțin 18 luni pentru a evita expulzarea. Adică termenul-limită pentru deportare într-un alt stat membru al UE.
„Când primesc această scrisoare -„ termenul tău a fost prelungit la 18 luni ”- cei mai mulți își pierd speranța. Am avut și oameni care spuneau:„ Plec, plec într-o altă țară ”. Alții intră într-o lungă perioadă de depresie”, povestește maica Geraldine.
„Cred că este păcat că, într-o democrație constituțională, biserica oferă adăpost atâtor persoane în acest moment. Mai apar și greșeli. Recent, un judecător mi-a spus: Noi judecătorii nu suntem infailibili și avem nevoie de această formă de azil deoarece acționează în compensație”, spune Stephan Reichel, de la o organizație de sprijin pentru azilul în biserici.
Comunitatea yazidi, persecutată în Irak de Statul Islamic
Harman așteaptă în continuare în mănăstire. Fratele său a primit azil și poate merge la școală în orașul vecin. Ori de câte ori Harman vorbește cu familia din Irak, este îngrijorat. Acum cinci ani, 7.000 de femei și copii au fost luaţi sclavi de gruparea Stat Islamic. Multe dintre rudele sale Yazidi au fost ucise. „Și unchiul meu a fost. Nu mă pot întoarce în Irak”, spoune Harman.
Maica Geraldine nu vrea să dea niciun pas înapoi. E hotărâtă ca Harman și ceilalți refugiați să rămână în mănăstire până la găsirea unei soluții.
„Sloganul nostru este:„ Așa cum îi tratezi pe frații mei, așa să mă tratezi și pe mine”. Trăim după cum ne spune Evanghelia și așa o punem în practică”, spune sora Geraldine.
Harman nu este creștin, dar continuă să meargă la capela mănăstirii din recunoștință și admirație. Este conștient că, fără maici și credința lor puternică, azi n-ar mai fi fost în Germania.
Editare web: Luana Păvălucă
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
