Un înalt responsabil ucrainean a fost arestat, după ce a fost prins că a cumpărat obuze la prețuri supraevaluate

Data publicării:
Soldați ucraineni participă la antrenamente în apropiere de linia frontului
Ucraina se confruntă cu o lipsă de muniţie. Foto: Profimedia Images

Un înalt responsabil din Ministerul ucrainean al Apărării a fost arestat pentru deturnarea a aproximativ 36 de milioane de euro destinate achiziţionării de obuze de artilerie, au anunţat vineri autorităţile, în contextul în care ţara devastată de război se confruntă cu o lipsă de muniţie, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Potrivit Parchetului, acest înalt funcţionar, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, este acuzat că ar fi "organizat un sistem de deturnare a fondurilor bugetare în timpul atribuirii contractelor publice" pentru o sumă de 1,5 miliarde de grivne.

Aceste acţiuni au vizat achiziţionarea de obuze de artilerie pentru forţele armate la preţuri supraevaluate, a precizat instanţa într-un comunicat.

"Directorul unuia dintre principalele servicii ale Ministerului Apărării a fost plasat în arest", a mai indicat Parchetul, potrivit căreia percheziţiile efectuate de serviciile de securitate la domiciliul acuzatului au făcut posibilă "descoperirea unor documente care confirmă activităţile ilegale".

Mai multe scandaluri de corupţie - un rău endemic în Ucraina - au zguduit responsabilii ucraineni în ultimele luni, în special în cadrul armatei şi al Ministerului Apărării.

Au fost deschise anchete în special cu privire la furnizarea de muniţie şi veste antiglonţ de proastă calitate ori achiziţionarea la preţuri supraevaluate de produse alimentare şi uniforme pentru soldaţi, sau chiar software de securitate cibernetică.

La începutul lui august, toţi responsabilii regionali însărcinaţi cu recrutarea militară au fost demişi de preşedintele Volodimir Zelenski, pentru a distruge un sistem de corupţie care le permite recruţilor să scape de armată.

Lupta împotriva corupţiei este unul dintre criteriile stabilite de UE pentru examinarea candidaturii Ucrainei, care a primit ajutoare occidentale de zeci de miliarde de euro de la începutul războiului.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”