Un hacker român a fost extrădat în SUA, după ce a contribuit la răspândirea virusului Gozi, care a infectat peste 1 milion de computere

Data publicării:
Hacker
Foto: Profimedia Images

Un român acuzat că a contribuit la distribuirea unui virus informatic care a infectat peste 1 milion de computere şi a provocat pierderi financiare considerabile la nivel mondial a fost extrădat în Statele Unite, au anunţat marţi procurorii federali, informează miercuri Reuters.

Mihai Păunescu, în vârstă de 37 de ani, este acuzat că a gestionat un serviciu de găzduire care a contribuit la distribuirea virusului Gozi. Acest virus fura informaţii bancare personale, rămânând în acelaşi timp nedetectabil.

Păunescu s-a prezentat la o primă înfăţişare, luni, la tribunalul federal din Manhattan, unde s-a dispus reţinerea lui.

Potrivit procurorilor, Gozi a fost unul dintre cei mai distructivi viruși din punct de vedere financiar din istorie, provocând victimelor pierderi de zeci de milioane de dolari, scrie Agerpres.

Virusul a fost descoperit pentru prima dată în 2007 şi a infectat cel puţin 40.000 de computere în Statele Unite, inclusiv peste 160 de computere aparţinând Administraţiei Naţionale Aeronautică şi Spaţială (NASA).

Păunescu a fost extrădat din Columbia în urma arestării sale anul trecut şi a fost acuzat de conspiraţie pentru comiterea unor fapte de intruziune informatică şi de conspiraţie pentru comiterea de fraude bancare şi electronice.

Păunescu a fost arestat anterior în România în 2012 şi eliberat pe cauţiune.

Anul următor, procurorii americani au anunţat acuzaţii ce îi vizau pe Mihai Păunescu şi Nikita Kuzmin, creatorul rus al virusului, care a pledat în secret vinovat în 2011, în cadrul unui acord de cooperare.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Atunci când Marele Viscol a îngropat România: „Am încercat să ieșim, dar nu...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Gwen Stefani, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din viața ei: „Cum te aduni? A părut o a doua șansă...
Film Now
De ce s-a mutat Matthew McConaughey din L.A. Doi ani nu a jucat deloc în filme: "Cel mai rebel gest al meu"
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Nu au existat bani pentru plata pensiei în decembrie. La ce artificiu a recurs guvernul? DOCUMENT
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digistoria - cele mai importante evenimente petrecute pe 21 noiembrie
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Matthew McConaughey, adevărul din spatele renunțării la comedii. Nici măcar o ofertă de 14,5 milioane $ nu...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...