Un fost spion austriac, inculpat pentru deconspirarea unor colegi din serviciile de informații, la ordinul unui politician extremist

Data actualizării: Data publicării:
drapelul austriei
Foto: Shutterstock

Un fost agent secret şi un fost deputat de extremă dreapta din Austria au fost inculpaţi pentru încălcarea secretului profesional, a anunţat miercuri parchetul, în prima plângere dintr-un vast caz de spionaj care implică şi Rusia, relatează AFP.

Fostul spion Egisto Ott este acuzat că a cerut în 2018 unui „funcţionar necunoscut” numele câtorva dintre colegii săi care „au participat la o reuniune europeană a serviciilor de informaţii”, „la ordinul” lui Hans-Jorg Jenewein, pe atunci ales al Partidului Libertăţii (FPO), de extremă dreapta.

În 2019, el i-ar fi dat lui Jenewein numele unor angajaţi ai serviciilor secrete, „punând în pericol protejarea securităţii naţionale şi succesul viitoarelor activităţi ale serviciilor de informaţii”, potrivit unui comunicat al parchetului.

Potrivit anchetatorilor, la rândul său, fostul deputat a transmis în afara parlamentului documente confidenţiale, obţinute în timp ce făcea parte din comisii sensibile care au anchetat mai multe cazuri.

Referitor la acest aspect, Egisto Ott i-ar fi cerut unui ofiţer de poliţie să strângă numele agenţilor care investigau mai ales în cazul Ibizagate, un scandal de corupţie care a implicat formaţiunea FPO.

Cei doi bărbaţi riscă o pedeapsă de până la trei ani de închisoare. Egisto Ott fusese deja încarcerat între sfârşitul lunii martie şi sfârşitul lunii iunie. Contactat la mijlocul lunii martie de AFP, el a negat toate acuzaţiile, notează AFP, citată de Agerpres.

Procuratura a precizat că „afacerea Ott” este „extrem de vastă” şi că alte anchete vor continua în paralel cu procesul, a cărui dată nu a fost precizată.

Potrivit actului de acuzare consultat de AFP, Egisto Ott, un fost angajat al Oficiului BVT, redenumit DSN (Direcţia de Securitate Naţională şi de Informaţii), a colaborat de asemenea cu Jan Marsalek.

Acest austriac se află în centrul falimentului istoric al companiei bavareze de plăţi Wirecard. Căutat de justiţia germană, un apropiat al Rusiei, el este în continuare fugar.

În perioada în care s-a aflat la putere între 2017 şi 2019, FPO, mult timp legat de Rusia printr-un acord oficial de cooperare, a preluat controlul Ministerului de Interne.

Mai multe ţări occidentale şi-au limitat ulterior schimburile de informaţii cu Austria, care de atunci a fost afectată de scandaluri ce vizează serviciile sale de informaţii.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri