Un fost șef al NATO dezvăluie că Putin voia ca Rusia să intre în Alianță, dar să nu stea la coadă alături de țări care „nu contează”

Data actualizării: Data publicării:
vladimir putin
Președintele Rusiei, Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Președintele rus Vladimir Putin dorea ca țara saintre în NATO, dar fără să treacă prin procesul obișnuit de aderare alături de „o mulțime de țări care nu contează”, spune George Robertson, fost secretar general al alianței nord-atlantice, citat de The Guardian.

George Robertson, fost ministru laburist al apărării, care a condus NATO între 1999 și 2003, a spus că Putin a spus clar la prima lor întâlnire că dorește ca Rusia să fie o parte a Occidentului.

Au vrut să facă parte din acel Occident sigur, stabil și prosper în care Rusia nu era în acel moment”, a spus el.

Robertson a vorbit despre una din primele întâlniri cu Putin după ce acesta a devenit președinte, în 2000. Putin a întrebat: „Când ne vei invita să ne alăturăm NATO?”, iar Robertson i-a răspuns: „Noi nu invităm oamenii să adere la NATO, ei solicită să se alăture.” Replica lui Putin: „Ei bine, nu vrem să stăm la coadă cu o mulțime de țări care nu contează.”

Afirmațiile lui Robertson corespund cu declarațiile făcute de Putin într-un interviu pentru BBC, cu puțin timp înainte să-și fi început primul mandat de președinte, în urmă cu 21 de ani. Putin a spus atunci că nu exclude aderarea la NATO „dacă și când opiniile Rusiei sunt luate în considerare ca ale unui partener egal”.

Președintele rus mai spunea atunci că nu își poate imagina NATO ca pe un inamic și că „Rusia face parte din cultura europeană”.

Nu îmi pot imagina ca propria mea țară să fie izolată de Europa și de ceea ce numim adesea lumea civilizată”, a spus el.

Declarațiile lui Robertson scot în evidență modul în care viziunea lui Putin s-a schimbat în timpul celor 21 de ani de conducere neîntreruptă a Rusiei.
După protestele
din timpul Revoluției Portocalii din Ucraina din 2004, Putin a devenit din ce în ce mai suspicios față de Occident, pe care l-a acuzat de finanțarea ONG-urilor pro-democrație. El a fost și mai supărat pentru expansiunea continuă a NATO în Europa Centrală și de Est: România, Bulgaria, Slovacia, Slovenia, Letonia, Estonia și Lituania au ales să se alăture alianței în 2004; Au urmat Croația și Albania în 2009. Georgiei și Ucrainei li s-a promis aderarea în 2008, dar au rămas în afara NATO.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”