Un fost maior din armata americană și soția acestuia, anestezist, au fost acuzați penal pentru un presupus complot de a furniza Rusiei informații foarte sensibile din Sănătate despre pacienți militari, a anunțat joi Departamentul de Justiție al SUA, potrivit Reuters.
Jamie Lee Henry, fostul maior care a fost de asemenea doctor în cadrul Fort Bragg din Carolina de Nord și soția lui, Dr. Anna Gabrielian, au fost acuzați într-un rechizitoriu desigilat într-o instanță federală din Maryland de complotare și dezvăluirea ilegală a informațiilor individuale identificale privind sănătatea unor persoane.
Punerea sub acuzare susține că complotul a început după ce președintele rus Vladimir Putin a invadat Ucraina.
Procurorii au spus că perechea a vrut să încerce să ajute guvernul de la Moscova prin furnizarea acestuia cu date care să ajute regimul Putin să „obțină informații despre condițiile medicale ale indivizilor asociați cu guvernul și armata SUA”.
Cei doi s-au întâlnit cu cineva despre care credeau că este un oficial rus, însă de fapt era un agent FBI sub acoperite, arată rechizitoriul.
La un hotel din Baltimore, pe 17 august Gabrielian i-a spus agentului sub acoperire că „ea a fost motivată de patriotism față de Rusia să furnizeze orice ajutor de care dispunea, chiar dacă asta însemna concedierea ei sau trimiterea la închisoare”, mai arată punerea sub acuzare.
La întâlnire, ea s-a oferit să-și implice soțul în schemă, spunând că avea informații despre un antrenament militar anterior pe care SUA l-au furnizat Ucrainei, printre alte lucruri.
La o altă întâlnire ulterioară, Henry i-a spus agentului sub acoperire că și el a fost loial Rusiei și a susținut că chiar s-a gândit să se ofere voluntar în armata rusă.
„Felul în care văd ce se întâmplă în Ucraina acum este că SUA au folosit ucrainenii drept proxi pentru propria ură față de Rusia”, i-ar fi spus acesta agentului.
Agentul în schimb le-a cerut să citească o carte numită „Înăuntrul acvariului: Facerea unui spion sovietic de top”, (Inside the Aquarium: Making of a Top Soviet Spy), spunându-le celor doi că i-ar ajuta să înțeleagă ce ar urma să facă.
„Este mentalitatea de a sacrifica totul...iar loialitatea voastră din prima zi”, a spus agentul. „Nu v-ați îndepărtat de asta”.
Aparent, Henry a avut unele rezerve despre furnizarea datelor de sănătate, spunând că ar încălca legislația, potrivit rechizitoriului, însă soția sa nu a ezitat.
Într-o altă întâlnire de pe 24 august, ea i-a spus agentului sub acoperire că soțul ei era „un laș” să fie îngrijorat de încălcarea legislației și că ea a încălcat legea „tot timpul”, spunând totodată că se va ocupa să ofere Rusiei accesul la registrele medicale ale pacienților din Fort Bragg.
Până la sfârșitul lunii, ea înmânase informații despre foști și actuali oficiali militari, precum și partenerii lor de viață, arată acesta.
Editor : A.C.