Un extremist sancționat de SUA pentru execuții în masă ale prizonierilor politici e favorit să devină viitorul președinte al Iranului

Data actualizării: Data publicării:
Bărbat cu barbă și turban, îmbrăcat în negru
Ebrahim Raisi, un hardliner al regimului iranian, este favorit să devină noul președinte al Iranului, la alegerile de vineri, 18 iunie 2021. Foto: Profimedia Images

Ebrahim Raisi, unul dintre judecătorii cei mai loiali regimului teocratic de la Teheran și un „hardliner”, este favorit să câștige alegerile prezidențiale din Iran, de vineri, relatează Reuters. Raisi este, de asemenea, sancționat din 2019 de Statele Unite încălcări ale drepturilor omului în Iran.

Alegerile prezidențiale din Iran, considerate nici libere, nici corecte, vor avea loc în contextul unei radicalizări care durează deja de ceva ani în politica iraniană și într-o perioadă în care candidații considerați moderați au fost marginalizați.

Raisi, în vârstă de 60 de ani, este un critic implacabil al Occidentului, iar mentorul său este ayatollahul Ali Khamenei. Analiștii spun că o victorie a lui Raisi i-ar pregăti drumul spre postul suprem în statul iranian.

Raisi este acuzat de organizațiile pentru drepturile omului de abuzuri care se întind pe o perioadă de decenii și a fost numit la conducerea sistemului judiciar din 2019, de Khamenei însuși. Raisi a condus sistemul judiciar iranian în timpul cele mai dure reprimări politice din țară, de la Revoluția Islamică din 1979 și până astăzi.

„Raisi este un pilon al unui sistem care încarcerează, torturează și ucide oameni care critică politicile statului“, spune Hadi Ghaemi, director executiv la Centrul pentru Drepturile Omului în Iran.

Raisi și-a făcut o reputație de „hardliner” al regimului, aflându-se printre cei patru judecători care au condamnat la moarte mii de prizonieri politici în 1988. În jur de 5.000 de oameni au fost executați și aruncați în gropi comune pentru că nu erau suficient de loiali regimului. Iranul nu recunoaște aceste crime. Experții de la ONU spun că Iranul trebuie responsabilizat pentru aceste atrocități pe care le-au numit „crime împotriva umanității”.

Raisi a mai candidat și în 2017, când a pierdut în fața actualului președinte Hassan Rouhani, un moderat care nu mai poate candida în acest an.

„Nu și-ar fi înregistrat candidatura dacă nu ar fi fost convins de șansele sale de reușită, iar decizia a fost ghidată de ayatollah însuși”, spune Kasra Aarabi, analist de politică iraniană.

Majoritatea candidaților moderați și conservatori au fost eliminați din alegeri de Consiliul Gardienilor, organismul establishment-ului islamic iranian care controlează cine are voie să candideze în alegerile din Iran.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu a cedat în faţa mulţimii! Îmbrânceala care l-a deranjat, ce a făcut imediat a...
Digi FM
Minerva, celebra astroloagă, a murit la 66 de ani. Care era numele ei real și din ce cauză s-a stins din viață
Pro FM
Oana Radu, răspuns pentru cei care o critică pentru numărul kilogramelor: "Da, sunt grasă, dar am slăbit 13...
Film Now
O recunoști pe actrița cu carieră legendară și trei Globuri de Aur? Pozată alături de asistentul ei, la o zi...
Adevarul
„Fată, tu ești cretină?”. Profesoară de la o școală prestigioasă, înregistrată în timp ce își amenință...
Newsweek
S-a decis care sunt pensionarii care nu iau 400 lei la pensie de Paști. Legea îi elimină din start
Digi FM
O înotătoare franceză a primit ţinuta pentru ceremonia de deschidere a JO 2024 cu o întârziere de opt luni și...
Digi World
Alimentele care-ți strică dinții la fel de tare ca zahărul. Le consumi des, dar nu te gândești la impactul...
Digi Animal World
Panică pe aeroportul din Boston! O femeie a fost înțepată de un scorpion când își ridica bagajul
Film Now
Fosta soție a lui David Hasselhoff, Pamela Bach, s-a sinucis la 62 de ani. Cu câteva ore înainte lăsase un...
UTV
Imagini din noul apartament al lui Selly și al Smarandei. De ce au investit în renovări, dar stau tot în...