Un cutremur cu magnitudinea 6,2 a zguduit marţi Taiwanul, potrivit Administraţiei Meteorologice Centrale (CWA), informează DPA, citată de Agerpres.
Seismul de marţi s-a produs la ora 7:05 (23:05 GMT), la o adâncime de 5,7 kilometri, iar epicentrul său a fost localizat la aproximativ 120 de kilometri est de Hualien, în estul Taiwanului.
Potrivit CWA, oameni de pe tot cuprinsul insulei au resimţit cutremurul. Seismul a fost resimţit cel mai puternic în comitatul Yilan, unde locuitorii au primit o alertă de cutremur pe telefoanele lor mobile.
Numeroşi locuitori, inclusiv în capitala Taipei, au fost treziţi de cutremur.
Nu au fost raportate răniri sau pagube importante.
Reprezentanţii CWA au declarat marţi că amploarea replicilor va fi mai mică, deoarece epicentrul se află departe, însă nu exclud posibilitatea unor replici cu magnitudinea între 5,5 şi 6 în următoarele cinci zile.
Între timp, Agenţia Meteorologică din Japonia a indicat marţi că un cutremur cu magnitudinea 5,9, produs la o adâncime de 20 de kilometri, a fost detectat în largul insulei Yonaguni din sudul ţării.
În septembrie 1999, Taiwanul, aflat la locul de întâlnire între placa tectonică eurasiatică şi placa Mării Filipinelor şi, prin urmare, predispus la cutremure, a fost lovit de un seism cu magnitudinea 7,3, soldat cu peste 2.400 de morţi.
Editor : Bianca Chirilă