Un camion a intrat într-un grup de pietoni în orașul german Passau. O femeie a murit, alte patru persoane sunt grav rănite
Data publicării:
O femeie a fost ucisă şi mai multe persoane au fost rănite când un camion a intrat vineri într-un grup de pietoni în oraşul Passau din sud-estul Germaniei, relatează DPA, potrivit Agerpres.
Potrivit poliţiei, primele elemente ale anchetei indică faptul că a fost vorba de un accident. Şoferul a fost transportat la spital cu răni.
Alte patru persoane au fost grav rănite, inclusiv fiica de 11 ani a femeii care a murit la faţa locului. Alte detalii, cum ar fi viteza camionului şi vârsta celorlalte persoane implicate, nu au fost furnizate imediat.
Passau este un oraș cu circa 50.000 de locuitori aflat pe granița Germaniei cu Austria.