Poliția franceză investighează uciderea unui blogger cecen într-o cameră de hotel din Lille, bărbatul fiind un critic aprig al președintelui Republicii Cecene, Ramzan Ahmatovici Kadîrov, informează CNN.
Bloggerul Imran Aliev avea un canal de YouTube care critica regimul din Cecenia susținut de președintele rus Vladimir Putin.
Potrivit oficialilor francezi, Aliev, în vârstă de 44 de ani, a avut parte de "o moarte violentă", fiind înjunghiat de mai multe ori în gât. O sursă apropiată investigației a declarat pentru CNN că poliția este de părere că Aliev își cunoștea criminalul. Potrivit aceleiași surse, doi bărbați s-au cazat la hotel miercurea trecută, iar a doua zi managerul a găsit trupul lui Aliev. La locul crimei ar fi fost găsit un cuțit.
Al doilea bărbat, în vârstă de 35 de ani, a dispărut și este căutat de poliție în calitate de suspect.
Polițiștii sunt de părere că uciderea lui Aliev are motivație politică
Polițiștii francezi au lansat o investigație, însă nu au făcut încă nicio arestare. Sursa citată de CNN spune că oamenii legi sunt de părere că această crimă ar putea avea motivație politică.
Uciderea lui Aliev este cea mai recentă dintr-un șir de crime ale căror victime au căzut disidenți ceceni din Europa în ultimii ani.
Musa Taipov, un jurnalist cecen care trăiește în Franța, a dat vina pe Moscova pentru moartea lui Aliev. Imran Aliev avea patru copii și locuia în Belgia, a spus prietenul său Taipov, adăugând că "ținea legătura constant cu acesta prin WhatsApp".
Editor web: V.M.