Un bărbat a reușit să câștige aproape 2 milioane de dolari pentru că și-a spionat soția

Data actualizării: Data publicării:
barbat tanand in mana mai multe bancnote
FOTO: Getty Images

Soțul unei angajate a companiei petroliere BP a fost acuzat de tranzacționare privilegiată de acțiuni în SUA, după ce și-a spionat soția și a aflat informații confidențiale despre companie, relatează BBC.

Comisia pentru Valori Mobiliare din SUA spune că Tyler Loudon a făcut profituri ilegale de 1,76 milioane de dolari.

Potrivit autoriății de reglementare, Loudon a ascultat mai multe dintre conversațiile soției sale despre preluarea de către BP a TravelCenters of America și a cumpărat acțiuni la această firmă. BP a refuzat să comenteze aceste informații.

„Susținem că Loudon a profitat de munca remote a soției sale și de încrederea acesteia, pentru a profita de informații despre care știa că sunt confidențiale”, arată SEC.

Soția sa - manager de fuziuni și achiziții la BP - a lucrat la preluarea TravelCenters de către gigantul petrolier. SEC a declarat că Loudon a cumpărat 46.450 de acțiuni ale TravelCenters, fără știrea soției sale, înainte ca tranzacția să fie făcută publică, în februarie 2023.

În urma anunțului, prețul acțiunilor TravelCenters a crescut cu aproape 71%, iar Loudon a fi vândut imediat toate acțiunile nou cumpărate pentru a obține profit, a spus SEC.

În timpul negocierilor dintre TravelCenters și BP în 2022, Loudon, din Houston, Texas, și soția sa au lucrat de acasă, la o distanță de circa 6 de metri unul de celălalt.

„Ca urmare, au auzit frecvent și au fost martori reciproc la conversațiile și videoconferințele legate de muncă,” arată autoritatea de reglementare.

Loudon i-a mărturisit soției sale că a cumpărat acțiuni la TravelCenters după ce Autoritatea de Reglementare a Industriei Financiare a început să pună întrebări despre afacerea BP și despre cine avea cunoștință despre tranzacție.

Potrivit autorităților, el a spus că a cumpărat acțiunile pentru că „voia să facă suficienți bani ca soția lui să nu mai fie nevoită să lucreze până târziu”.

Soția sa – care a fost „uluită de această dezvăluire” – este cea a raportat tranzacția supervizorului ei de la BP.

E-mailul și mesajele ei au fost examinate de BP, care nu a găsit nicio dovadă că femeia a divulgat cu bună știință informațiile despre tranzacție către soțul ei sau că știa că acesta a cumpărat acțiunile. Totuși, PB i-a suspendat contractul de muncă.

După ce a izbucnit scandalul, femeia și-a părăsit soțul și a încetat orice contact cu el. În iunie, ea a inițiat procedura de divorț.

Loudon nu a negat acuzațiile și a fost de acord să plătească o penalizare. Totuși, el se confruntă și cu acuzații penale și, dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă cu închisoarea.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Atunci când Marele Viscol a îngropat România: „Am încercat să ieșim, dar nu...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Gwen Stefani, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din viața ei: „Cum te aduni? A părut o a doua șansă...
Film Now
De ce s-a mutat Matthew McConaughey din L.A. Doi ani nu a jucat deloc în filme: "Cel mai rebel gest al meu"
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Nu au existat bani pentru plata pensiei în decembrie. La ce artificiu a recurs guvernul? DOCUMENT
Digi FM
Colin Farrell, cuvinte de laudă după ce a filmat câteva zile la București: „Cele mai uimitoare cafenele!”...
Comoara descoperită de muncitor. Foto: X
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Matthew McConaughey, adevărul din spatele renunțării la comedii. Nici măcar o ofertă de 14,5 milioane $ nu...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...