China acuză Statele Unite că „pun în pericol” pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan, după ce un avion american de recunoaştere şi patrulă maritimă P-8A Poseidon a survolat luni acest canal sensibil.
Beijingul este iritat de traversarea sau survolarea strâmtorii de către nave sau aeronave militare americane, considerând că are „suveranitate, drepturi suverane şi jurisdicţie” asupra acesti căi maritime, pe care Taipei şi Washington o consideră cale maritimă internaţională.
Armata chineză a precizat luni că forţele sale au monitorizat îndeaproape avionul american, asigurând că rămân „permanent în stare de alertă şi apără cu fermitate suveranitatea naţională şi integritatea teritorială”, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.
Pentagonul nu a comentat pentru moment, dar Statele Unite au indicat anterior că astfel de misiuni demonstrează angajamentul SUA faţă de o regiune Indo-Pacifică liberă şi deschisă.
La rândul său, Ministerul apărării taiwanez a menţionat într-un scurt comunicat că aeronava americană a zburat pe deasupra strâmtorii către sud şi a fost monitorizată de forţele taiwaneze, adăugând doar că situaţia este „normală”, fără a da alte detalii.
Linia mediană a strâmtorii Taiwan este frontiera neoficială respectată tacit de către Taipei şi Beijing în ultimele decenii, dar a fost depăşită în ultimele luni de forţele chineze, China încercând să determine Taiwanul să-i accepte suveranitatea.
Insula, care are 23 de milioane de locuitori şi dispune de monedă proprie, de steag, armată, diplomaţie şi de un guvern proprii, este de facto separată politic de China de la sfârşitul războiului civil chinez în 1949, dar nu este recunoscută în mod oficial ca stat decât de câteva capitale. Beijingul susţine că este o provincie rebelă şi insistă ca aceasta să revină la ceea ce numeşte patria comună.
Insula este, de asemenea, unul din motivele majore de disensiuni între China şi SUA, în special pentru că Washingtonul este principalul furnizor de arme al Taiwanului şi ar fi cel mai important aliat militar al acestuia în cazul unui eventual conflict militar cu Beijingul.
Editor : B.P.